Robert Negoiţă: Dacă partidul îmi cere, voi candida la Primăria Sectorului 3

Deputatul PSD Robert Negoiţă a declarat sâmbătă, că, dacă partidul îi va cere să candideze la Primăria Sectorului 3, crede că va lua "cu faptele şi nu cu numele" din electoratul actualului primar, Liviu Negoiţă.

331 afișări
Imaginea articolului Robert Negoiţă: Dacă partidul îmi cere, voi candida la Primăria Sectorului 3

Robert Negoiţă (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)

"Cu faptele voi lua electoratul fostului primar Liviu Negoiţă", a spus Negoiţă, după ce a fost întrebat dacă speră să ia din electoratul lui Liviu Negoiţă, printr-o confuzie de nume.

Robert Negoiţă a mai arătat că nu credea să-i fie "ruşine" că poartă numele Negoiţă, din cauza primarului Sectorului 3.

"Să ştiţi că sunt foarte trist şi nu credeam vreodată să-mi fie ruşine de numele de Negoiţă şi mi-e ruşine pentru că nu mă onorează ce a făcut Liviu Negoiţă în Sectorul 3. Dar nu contează, în următorul mandat am să fac tot posibilul să scot ruşinea de pe acest nume, Negoiţă", a afirmat deputatul PSD.

Întrebat de ce resurse dispune pentru a candida, Robert Negoiţă a spus că el este "cea mai mare resursă".

"Dispun de enorm de multe resurse, iar eu sunt cea mai mare resursă. O să vedeţi în campanie, sunt dependent de muncă. De dimineaţa până noaptea, dacă nu am ceva de muncă, mă simt foarte rău, ceea ce nu este cazul, pentru că am o activitate foarte intensă", a adăugat Negoiţă.

Preşedintele interimar al organizaţiei PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu a declarat că speră ca Robert Negoiţă să fie candidatul USL la Primăria Sectorului 3, arătând că USL va definitiva listele în termen de o săptămână.

Declaraţiile au fost făcute cu ocazia ceremoniei primirii a 500 de noi membri în organizaţia PSD Sector 3 al cărei preşedinte este Robert Negoiţă

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici