Românii au ajuns să trăiască mai rău ca bulgarii

Comparaţiile dintre puterea de cumpărare a românilor şi cea a vecinilor nu ne avantajează deloc. Ultimele date colectate după începerea crizei arată că până şi bulgarii trăiesc mai bine ca noi. Potrivit portalului Numbeo.com, una din cele mai mari baze de date referitoare la costul vieţii, un român are salariul mediu net de 373,24 euro, mai mic cu 56 de euro decât cel al unui bulgar.

49 afișări
Imaginea articolului Românii au ajuns să trăiască mai rău ca bulgarii

Românii au ajuns să trăiască mai rău ca bulgarii (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

În plus, multe preţuri sunt la noi mai mari. Astfel, dacă merge la un restaurant fără fiţe în Bucureşti, un român trebuie să scoată din buzunar în medie 5,43 de euro. Aceeaşi masă l-ar costa la Sofia 4,7 euro, la Kiev 3,81 de euro sau 5 euro într-un local din Belgrad.

Nici dacă aleg să bea acasă, românii nu sunt avantajaţi. Dacă ar fi să îşi dea toată leafa pe bere, un român "mediu" ar putea cumpăra într-o lună 287 de beri de 0,5 litri, faţă de 429 de halbe cât poate achiziţiona un bulgar, sau 581 de beri un englez, adică de două ori mai multe decât un locuitor din România.

TITLURILE ZILEI

Citeşte mai multe despre puterea de cumpărare a românilor pe www.gandul.info

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici