Românii consideră insuficiente cele 28 de zile libere pe an

Peste 77 la sută dintre români consideră că cele 28 de zile libere acordate într -un an, potrivit legii, sunt insuficiente, şi cred că România stă mai prost decât alte ţări din Europa la acest capitol, potrivit unui sondaj realizat de eJobs, publicat marţi.

36 afișări
Imaginea articolului Românii consideră insuficiente cele 28 de zile libere pe an

Românii consideră insuficiente cele 28 de zile libere pe an (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit unei cercetări realizate anul trecut de o companie privată, salariaţii români sunt, alături de cei olandezi şi de cei britanici, europenii cu cele mai puţine zile libere, respectiv 28, în timp ce finlandezii au 44 de zile, urmaţi îndeaproape de Franţa şi Lituania cu 40 zile libere.

Sondajul realizat de eJobs în perioada 18-25 aprilie, arată că deşi 97 la sută dintre respondenţi ştiu că de 1 Mai se sărbătoreşte Ziua Muncii, doar 56 la sută cunosc istoricul acesteia, iar peste jumătate dintre ei atribuie acestei zile semnificaţii greşite.

TITLURILE ZILEI

Potrivit sursei citate, 1 Mai a fost declarată Ziua Muncii de către Congresul Internaţionalei Socialiste în 1889 în memoria victimelor grevei generale din Chicago, care au militat pentru reducerea normei orare zilnice la 8 ore. Ulterior ideea s-a propagat şi Ziua Muncii a fost adoptată de foarte multe ţări. În România, precum şi în alte state comuniste, fiind astfel transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice, regimurile comuniste încercând să instrumenteze politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale.

În prezent, potrivit sondajului realizat de eJobs, 1 Mai este perceput, de 45 la sută dintre respondenţi, doar ca un prilej de a merge în vacanţă, la mare, la munte sau la iarbă verde, iar 10,8 la sută dintre ei îl asociază cu sărbătoarea micilor şi a berii.

Cercetarea realizată în perioada 18 - 25 aprilie a mai arătat că 56 la sută dintre cei chestionaţi ştiu că beneficiază de şapte zile libere aferente sărbătorilor legale (1 şi 2 ianuarie, 1 mai, 1 decembrie) şi religioase (prima zi de Paşti, prima şi a doua zi de Crăciun) şi doar puţin peste jumătate sunt informaţi că, în calitate de salariaţi, au dreptul la minimum 28 de zile din care 21 sunt concediu de odihnă.

La sondaj au răspuns în mod voluntar peste 3.500 de români, reprezentanţi ai populaţiei active, dintre care 67,7 sută sunt bărbaţi şi 32 la sută femei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici