Roşia Montană: Deputatul Remus Cernea, împins şi huiduit de localnici

Deputatul Remus Cernea, care a încercat, miercuri după-amiază să intre la discuţiile parlamentarilor cu sindicaliştii de la Roşia Montană, a fost împins şi huiduit de oamenii care protestează în localitate, fiind necesară intervenţia poliţiştilor şi jandarmilor pentru scoaterea lui din mulţime.

1239 afișări
Imaginea articolului Roşia Montană: Deputatul Remus Cernea, împins şi huiduit de localnici

Deputatul Remus Cernea (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Remus Cernea, cunoscut opozant al proiectului minier de la Roşia Montană, s-a întors în localitate după ce a participat la Albac la un miting de protest faţă de proiect, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deputatul a încercat să intre în Căminul Cultural din Roşia Montană, unde membrii Comisiei speciale parlamentare se întâlnesc cu reprezentanţii Sindicatului "Viitorul Mineritului" Roşia Montană şi cu cei ai administraţiei locale.

Cernea a fost împins şi huiduit de oamenii adunaţi acolo, care nu i-au permis accesul. Protestatarii - localnici, susţinători ai proiectului, şi angajaţi ai RMGC - i-au spus deputatului: "Ieşi afară din Roşia Montană, nu ai ce căuta aici".

În cele din urmă, a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor şi jandarmilor pentru scoaterea lui Cernea din mulţime.

Deputatul a declarat, ulterior, presei, că a mers la Roşia Montană să asculte toate părţile, dar a fost împiedicat.

"Dialogul trebuie purtat fără forme de violenţă. Am venit la Roşia Montană să ascult ambele părţi, dar nu am fost lăsat. Rămân un om al dialogului, dar am o părere fermă împotriva acestui proiect cu cianuri", a declarat Cernea.

Întrebat despre incidentele respective, prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, a declarat că nu ştie nimic mai mult decât ceea ce s-a văzut şi auzit deja.

"Noi am început pe la 10.00, 10 fără 20, domnul deputat Remus Cernea a venit pe la ora 11.00, 11 şi ceva, a fost alături de noi o perioadă de timp, apoi nu l-am mai văzut. Noi am venit la Căminul Cultural, unde suntem şi acum. Ce aţi auzit dumneavoastră am auzit şi eu. Sunt la întâlnire, în momentul de faţă în sală sunt peste zece organizaţii neguvernamentale care sunt «pro Roşia Montană»", a declarat prefectul.

Cei 13 membri ai Comisiei speciale care s-au deplasat la Roşia Montană sunt: Darius Vâlcov (PSD), Andrei Gerea (PNL), Haralambie Vochițoiu (PPDD), Ioan Chelaru (PSD), Tudor Ciuhodaru (PPDD), Mircea Dolha (PNL), Petru Ehegartner (PNL), Gheorghe Emacu (PSD), Toni Greblă (PSD), Florin Iordache (PSD), Attila Korodi (UDMR), Viorel Ştefan (PSD), Alexandru Vegh (UDMR).

Cu toate că nu fac parte din Comisia specială pentru Roşia Montană, Remus Cernea şi Adrian Gurzău (PDL) s-au alăturat, miercuri dimineaţă, membrilor acestuia, spunând că vor să participe la vizită.

Pe parcursul după-amiezii, Remus Cernea s-a aflat printre cele peste trei sute de persoane care au participat la Albac la un miting de protest faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.

Treisprezece din cei 19 parlamentari ai Comisiei comune speciale pentru Roşia Montană au început, miercuri dimineaţă, vizita în zonă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici