Roxana Rizoiu va reprezenta România în proiectul privind pregătirea profesională în dreptul CEDO

Fostul agent guvernamental Roxana Rizoiu va fi expertul din partea României care va participa la proiectul privind pregătirea profesională la nivel internaţional pentru motivarea hotărârilor în raport cu dreptul CEDO şi al UE, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii.

431 afișări
Imaginea articolului Roxana Rizoiu va reprezenta România în proiectul privind pregătirea profesională în dreptul CEDO

Roxana Rizoiu va reprezenta România în proiectul privind pregătirea profesională în dreptul CEDO (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Conform sursei citate, procedura de selecţie a unui expert român care să participe la proiectul privind pregătirea profesională la nivel internaţional pentru motivarea hotărârilor în raport cu dreptul Curţii Europene a Drepturilor Omului/Uniunii Europene a fost declanşată în 8 mai, iar termenul limită pentru depunerea candidaturilor a fost 18 mai.

În urma publicării anunţului, au fost înregistrate două candidaturi, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

TITLURILE ZILEI

"Într-o primă etapă, eliminatorie, comisia de evaluare alcătuită din reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii a verificat, pe baza documentaţiei transmise, admisibilitatea candidaturilor depuse. În urma evaluării admisibilităţii dosarelor de înscriere, comisia de selecţie a acordat unei singure candidaturi calificativul 'admis', astfel aceasta s-a calificat pentru următoarea etapă, constând în evaluarea după criterii specifice", menţionează sursa citată.

În urma analizării dosarului, comisia de selecţie a ales-o pe Roxana Rizoiu ca expert român, pentru a participa în cadrul proiectului privind pregătirea profesională la nivel internaţional pentru motivarea hotărârilor în raport cu dreptul CEDO/UE.

În cadrul acestui proiect vor fi organizate o serie de seminarii cu participare internaţională, respectiv reprezentanţi din Polonia, Cehia, Lituania şi România, şi va fi redactat un ghid de bune practici în domeniul motivării hotărârilor judecătoreşti, cu accent pe facilitarea implementării practice a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a dreptului Uniunii Europene.

Roxana Rizoiu a deţinut de două ori mandatul de agent guvernamental, în prezent ea fiind formator şi şef al catedrei CEDO, în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici