S.O. Vîntu, ridicat de procurori după un flagrant delict - REFERATUL DE ARESTARE al procurorilor în cazul Vîntu

Sorin Ovidiu Vîntu, înainte de a fi reţinut, a avut o întâlnire cu Sebastian Ghiţă şi l-a avertizat că, atunci când va fi arestat, i se va rezilia contractul de management de la Realitatea şi "zboară cu fulgi cu tot". Discuţia a avut loc după ce Vîntu a primit 150.000 euro marcaţi de procurori.

131 afișări
Imaginea articolului S.O. Vîntu, ridicat de procurori după un flagrant delict - REFERATUL DE ARESTARE al procurorilor în cazul Vîntu

S.O. Vîntu, ridicat de procurori după un flagrant delict - REFERATUL DE ARESTARE al procurorilor în cazul Vîntu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

S.O. Vîntu şi Ion Ilie Cezar, ridicaţi de procurori după un flagrant delict

Miercuri, în jurul orei 17.00, la sediul Realitatea Media, echipa de flagrant condusă procurori l-a prins pe Ion Ilie Cezar (fost Berbeci) după ce a primit de la Alexandru Iacobescu suma de 150.000 de euro.

Miercuri era data limită la care Sebastian Ghiţă trebuia să plătească 200.000 de euro pentru ca Sorin Ovidiu Vîntu să nu rezilieze contractul de management al Realităţii. Ghiţă a spus că plăteşte 150.000 de euro lunar şi a încercat, iniţial, să amâne termenul stabilit, invocând faptul că trebuie să plătească salariile angajaţilor postului TV Publika.

TITLURILE ZILEI

Pentru că nu a reuşit să ajungă la o înţelegere, miercuri, Ghiţă a plătit 150.000 de euro, prin intermediul lui Alexandru Iacobescu, banii fiind însemnaţi anterior la sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arată procurorii în propunerea de arestare preventivă a lui Vîntu. Iacobescu este martor în dosar.

Vîntu i-a propus lui Ghiţă să-i dea banii şi să plece de la Realitatea

Sorin Ovidiu Vîntu i-a propus lui Sebastian Ghiţă să-i dea banii şi să plece de la Realitatea Media, ori să se judece pentru rezilierea contractului de management, în final căzându-se de acord să fie plătită lunar o sumă importantă pentru ca patronul Asesoft să rămână la postul TV.

Potrivit referatului prin care se solicită arestarea lui Vîntu şi Ion Ilie, Ghiţă a fost obligat să accepte "cea de-a treia variantă invocată de inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu la data de 2 aprilie".

La momentul în care a predat banii intermediarului, Ghiţă a cerut să aibă o întâlnire cu Vîntu pentru a lămuri anumite aspecte "care îl nelinişteau cu privire la constrângerile la care a fost supus".

Astfel, Sebastian Ghiţă a avut o întâlnire, miercuri, cu Sorin Ovidiu Vîntu şi Ilie Ion, în care au purtat următoarea discuţie:

"Vîntu: Încă o chestie, stop. Să nu te bazezi nicio clipă şi să nu-ţi doreşti ca eu în două luni să fiu arestat. De ce? În ziua în care sunt arestat, ţi se reziliază ţie contractul de management şi ai zburat de acolo cu fulgi cu tot.

Ghiţă: Da.

Vîntu: Deci roagă-te de sănătatea mea, cum mă rog şi eu de a ta.

Ghiţă: Am înţeles. Mi-aţi dat o temă".

(...)

Ghiţă: Da, nu am nicio problemă.

Vîntu: Ţi-o respect puştiule, eu nu-mi bat joc de banii oamenilor, nu fur banii oamenilor, nu-mi bat joc de ei, e dreptul tău, banii tăi. Deci ţi-am dat, iubitul meu prieten, tot ce nici măcar nu ţi-ai dorit, inclusiv CA-ul. Mai mult decât atât, iubitule, n-am ce să-ţi mai dau. Dacă mă mai f... la cap cu stări de nesiguranţă, băi, termină-te dracului, că nu vreau să-ţi fac ceva. Mie îmi convine ca cineva să nu doarmă noaptea de grija salariilor.

Ghiţă: Da.

Vîntu: Păi şi atunci de ce? Băi, băiatule, tu crezi că mă f... în propriul c... cu propria p.... ?

Ghiţă: Nu, dar....

Vîntu: Eu am reacţionat doar când am avut senzaţia că vrei să iei ce nu-i alt tău, atât.

Ghiţă: N-am ce să iau şi am mai zis-o încă o dată, de-aia a fost o senzaţie....

Vîntu: Copilu', a fost singura dată când am reacţionat, cu duritate, într-adevăr, că sunt un tip dur, nu sunt dus la biserică, dar am reacţionat doar în momentul în care m-am simţit ameninţat, în rest mi-am văzut de ale mele.

Ghiţă: Alex rezolvă problema cu Ion şi suntem clean.

(...)

Vîntu: Ai vreo nemulţumire, aveţi vreo tensiune, ieşiţi de-acolo în faţa blocului şi certaţi-vă cât vreţi.

Ghiţă: O singură dată am zis eu faţă de Enache de o sută cinci..., dar n-am zis.....

Vîntu: Copilu' nu mai băgaţi tensiune între oameni!

Vîntu: Bun, îţi mai dau nişte..., îţi spun acum nişte chestii în afara....

Ghiţă: Da.

Vîntu: Tu ai intrat într-un joc, ale cărui reguli nu le ştii. Ai intrat între..., ca un naiv, că eşti încă un naiv, eşti prea mic, ai intrat între două grupări uriaşe.

Ghiţă: Adică?!

Vîntu: Vezi-ţi doar de business!

Ghiţă: Păi, nu m-am băgat.

Vîntu: Că-ţi rupem gâtul ori gruparea mea, ori gruparea Chiorului îţi rupem gâtul dacă ne-ncurci, dacă vom considera că ne-aduce un avantaj strategic în războiul nostru, ca la.... Prietenul meu, puştiule, ţi-am spus că vreau să te cresc. Nu mai am această intenţie după întâmplările din ultima vreme, dar măcar un sfat dezinteresat îţi dau. Nu te băga într-un război care nu îţi aparţine. Nu ştii, habar n-ai despre ce e vorba, cine e în chestia asta, care sunt regulile unui joc de genul ăsta. Nu le ştii. Ai să ai nevoie de un 20 de ani să le înveţi.

Ghiţă: Mai învăţ.

Vîntu: Nu, asta nu se învaţă în două zile, în două luni, în doi ani.

Ghiţă: Mai învăţ.

Vîntu: Nu se învaţă în timp scurt. După ce ai să ai tot corpul brăzdat de cicatrici, cu răni sângerânde pe tine, după aia o să înţelegi şi tu cum se joacă un joc d-ăsta. E fără mamă, fără tată şi fără prizonieri.

Vîntu: Realitatea, din moment ce am stabilit cu tine şi l-am pus pe Ion ca păstrător al acestei înţelegeri acolo, Realitatea a ieşit din preocupările mele. Cât ar fi, eu nu am miză acum. Iar când va fi miză, când vor începe marile negocieri, ţi-am spus, ne întâlnim...

(...)

Vîntu: Nu numai că ştiu, dar diferenţa o plătesc eu, alea trei luni de zile diferenţa o plătesc eu, nu numai că ştiu, mă şi costă.

Ghiţă: Peste o sută cincizeci? Mă rog, e o exagerare.

Vîntu: Bine".

În urma acestei convorbiri, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost reţinuţi de procurorii parchetului instanţei supreme.

În referatul procurorilor prin care se cere arestarea preventivă a celor doi, se arată că în 8 aprilie 2011, a fost începută urmărirea penală "in rem" în legătură cu infracţiunea de şantaj comisă asupra lui Ghiţă Sebastian Aurelian.

Prin rezoluţia din data de 19 aprilie 2011 a fost începută urmărirea penală faţă de învinuiţii Vîntu Sorin Ovidiu şi Ilie Ion Cezar.

În 24 octombrie 2011, între SC Realitatea Media SA şi SC Asesoft International SA a fost încheiat "contractul pentru servicii de consultanţă şi management strategic şi asigurarea resurselor de finanţare ale activităţii", semnat între Sorin Freciu, în calitate de reprezentant al Realitatea Media şi Sebastian Ghiţă, în calitate de reprezentant al SC Asesoft International SA, spun procurorii.

Obiectul contractului cuprinde Produsele Media:

I. Posturi de televiziune: 1.Realitatea TV, 2.The Money Channel

II. Posturi de radio: 1. Radio Guerilla, 2. Radio Realitatea FM semnate de aceleaşi părţi şi Anexa nr.2 la Contract RTM-ASESOFT nr.GD1029/24 octombrie 2010 care cuprinde cuantumul sumelor alocate (5.000.000 de euro), tranşele (între 1-2 milioane de euro), termenele de alocare (imediat după semnare şi până la 15 ianuarie 2011), destinaţia (în interesul societăţii), cu menţiunea că sumele sunt purtătoare de dobândă

Potrivit clauzelor contractuale, profitul realizat la sfârşitul fiecărui an, revenea în proporţie de 80 la sută firmei SC Asesoft International SA şi 20 la sută SC Realitatea Media SA.

Pentru punerea în aplicare a contractului Ghiţă urma să asigure sursele de finanţare necesare societăţii, să achite datoriile, să plătească salariile şi toate cheltuielile pentru funcţionarea în parametrii a societăţii.

Negocierile care au precedat încheierea contractului de management s-au desfăşurat la locuinţa lui Vîntu, în prezenţa reprezentanţilor SC Realitatea Media SA, Sorin Freciu, Dragoş Nedelcu, membrii în Consiliul de Administraţie şi reprezentanţii SC Asesoft International SA şi reprezentanţii firmei Asesoft Internaţional SA, Sebastian Ghiţă şi Alexandru Iacobescu, membru în Consiliul de Administraţie, desemnat de Ghiţă. Implicarea lui Vîntu se explică prin faptul că acesta, potrivit declaraţiilor publice, controlează prin persoane interpuse acţionariatul Realitatea Media, spun anchetatorii.

Conform contractului asumat, până la finele anului 2010, Ghiţă a creditat societatea cu peste 4.000.000 de euro, respectiv aproximativ 90 la sută din valoarea contractului.

Deşi obiectul contractului prevede atât asigurarea resurselor de finanţare ale activităţii, cât şi preluarea managementului, Vîntu a continuat să se implice în politica editorială şi în administrarea postului Realitatea TV.

În luna decembrie 2010, sub pretextul unor reproşuri şi a unor critici adresate lui Ghiţă, potrivit cărora nu are experienţa profesională necesară pentru a desfăşura o activitate editorială profesionistă, Vîntu Sorin Ovidiu a început să facă presiuni pentru schimbarea directorului editorial Cătălin Popa.

În acest sens, Vîntu s-a folosit de influenţa pe care o are asupra membrilor Consiliului de Administraţie ce reprezentau SC Realitatea Media SA - Dragoş Nedelcu şi Sorin Freciu - cu scopul îngreunării activităţii lui Sebastian Ghiţă şi punerii acestuia în situaţia de a nu-şi putea îndeplini obligaţiile contractuale.

Astfel, Vîntu urmărea redobândirea controlului societăţii, deşi Ghiţă şi-a respectat obligaţiile contractuale privind finanţarea activităţii trustului de presă şi achitarea salariilor angajaţilor, sumele investite depăşind suma de 5.000.000 euro.

În acest sens este relevantă discuţia purtată, miercuri, de 20 aprilie, între Vîntu şi Ghiţă:

"Vîntu: Până când nu ai greşit, nu m-am băgat.

Ghiţă: Eu cred că momentul decisiv a fost momentul în care aţi vrut să-l daţi afară pe Popa pentru că nu vă răspundea la telefon pentru că aşa vroiau Freciu cu Nedelcu. Atunci mie mi s-a părut că a fost o chestiune care m-a făcut să cred, măi, eu nu contez, eu sunt afară...".

Pentru că Ghiţă nu a fost de acord cu pretenţiile lui Vîntu, în data de 27 martie 2011, sub pretextul că s-ar fi preluat abuziv contractul de închiriere al spaţiului în care-şi desfăşoară activitatea postul de televiziune Realitatea TV, din dispoziţia lui Vîntu, un număr de aproximativ 40 de persoane, au intrat cu forţa în spaţiile redacţionale, pentru ca la final să vină personal şi Vîntu.

Pretinsa preluare abuzivă a contractului de închiriere a fost şi justificarea pentru care cele 40 de persoane au "intervenit", în sensul că reprezintă firma de pază care ar avea contract de pază al sediului. Scopul prezenţei inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu a fost de a convinge persoana vătămată de "forţa" pe care o deţine şi de a crea condiţiile în care a ameninţat în mod direct partea vătămată că va pune să fie ucis.

Cu ocazia acestei întâlniri din data de 27 martie 2011, Ghiţă a fost ameninţată nemijlocit cu moartea de către Vîntu şi apoi i-a solicitat remiterea sumei de cca.200.000 de euro, pentru a nu determina rezilierea contractul. Aceste împrejurări rezultă din declaraţia părţii vătămate care se coroborează cu conţinutul discuţiei înregistrate la data de 2 aprilie 2011 în care se face referire la acest incident.

Deşi Ghiţă a menţionat că prevederile contractului nu indică o asemenea clauză, Vîntu şi-a reiterat pretenţiile, şi a încunoştinţat persoana vătămată că din acel moment, bărbatul care-l însoţea şi despre care a aflat că se numeşte Ion Ilie, va rămâne în permanenţă la Realitatea TV.

Ulterior, Ghiţă a aflat că motivaţia publică a acestei decizii ar fi că Ion Ilie este un "reprezentant al acţionariatului majoritar", adică al lui Vîntu, însă în realitate era persoana care trebuia să se asigure că v-a remite suma de bani solicitată.

Ilie Ion Cezar era "păstrătorul" înţelegerii Realitatea TV cu Ghiţă, potrivit procurorilor.

"Constrângerea s-a realizat prin îngrădirea libertăţii de acţiune a părţii vătămate care permanent îl avea în preajmă pe omul impus de inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu , respectiv inculpatul Ilie Ion Cezar aşa încât, temerea şi nesiguranţa să-i aducă atingere libertăţii de opţiune pentru a ceda pretenţiilor injuste, în special prin remiterea sumei de bani, care asigura un folos ambilor inculpaţi", mai spun procurorii.

Judecătoria sectorului 5 Bucureşti urmează să decidă dacă va emite mandat de arestare preventivă pe numele lui Sorin Ovidiu Vîntu şi al lui Ion Ilie Cezar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici