- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (06.04.2018, 20:09)
- Vasile Magradean
- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Revolutions
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
Salina Turda vine cu precizări legate de incidentul din Vinerea Mare: Siguranţa turiştilor aflaţi în Roata Panoramică nu a fost pusă în pericol
Conducerea Salinei Turda susţine, referitor la incidentul care a avut loc vineri, în care mai mulţi turişti au fost coborâţi din Roata Panoramică de pompieri, că siguranţa acestora nu a fost pusă în pericol şi nu a existat nici un moment de panică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
1591 afişări

Salina Turda vine cu precizări legate de incidentul din Vinerea Mare: Siguranţa turiştilor aflaţi în Roata Panoramică nu a fost pusă în pericol
Potrivit unui comunicat al Salinei Turda transmis, vineri, în urma incidentului roata a fost oprită şi s-a solicitat intervenţia serviciilor de specialitate pentru evacuarea în siguranţă a turiştilor care se aflau în gondole.
„Vineri a existat un incident la Roata Panoramică din Salina Turda. Uşa unei gondole în care nu se afla nici un turist s-a deschis în timpul rulării. Am fost nevoiţi să oprim roata şi să solicitam intervenţia serviciilor de specialitate pentru evacuarea în siguranţă a turiştilor care se aflau în celelalte gondole. Subliniem că nu a fost vorba de vreo defecţiune a roţii. În nici un moment siguranţa turiştilor aflaţi în Roata Panoramică nu a fost pusă în pericol. Nu a existat nici un moment de panică, nu a fost pusă în pericol viaţa sau siguranţa turiştilor”, se arată în documentul citat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Studiu îngrijorător: Pacienții vindecați de COVID se întorc în spital cu alte boli, iar unul din opt moare
-
Termoenergetica: mai multe blocuri din 5 sectoare, fără apă caldă şi căldură din cauza unor avarii. LISTA străzilor afectate
-
A cincea tranşă de vaccin Pfizer-BioNTech ajunge luni în România. Aproape 90.000 de doze vor fi distribuite în 7 mari oraşe din ţară
-
Pro şi contra paşaportului Covid. Tot mai mulţi lideri europeni sunt de acord cu ideea, Iohannis se opune
Reprezentanţii Salinei Turda au subliniat că deşi a fost vorba de un incident minor, în conformitate cu procedurile avute, s-a solicitat sprijin de specialitate, „întrucât siguranţa turiştilor este prioritară”.
Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Ciprian Cornea, a precizat, referitor la incidentul de la Salina Turda, că, în total, au fost blocaţi în roata mare un număr de 19 turişti, aceştia fiind coborâţi cu ajutorul pompierilor de la Detaşamentul Turda.
“Din informaţiile primite în dispeceratul instituţiei rezultă că toţi turiştii, 12 adulţi şi 7 copii, aflaţi în roata mare au fost coborâţi în siguranţă, în urma intervenţiei pompierilor de la Detaşamentul Turda. De asemenea, în urma intervenţiei alpiniştilor, uşa nacelei a fost închisă iar roata s-a pus în mişcare”, a spus Cornea.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.






ULTIMA ORǍ
vezi mai multe