Sancţiuni pentru profesorii care au subevaluat cu peste 1,5 puncte lucrările la Evaluarea Naţională

Inspectorul şcolar general ISMB, Ioana Mihaela Neacşu, a declarat că pentru profesorii care au subevaluat 14 lucrări ale elevilor la Evaluarea Naţională, constatându-se diferenţe mai mari de 1,5 puncte între evaluări s-a dispus interzicerea dreptului de participare la examene în următorii trei ani.

3946 afișări
Imaginea articolului Sancţiuni pentru profesorii care au subevaluat cu peste 1,5 puncte lucrările la Evaluarea Naţională

Sancţiuni pentru profesorii care au subevaluat cu peste 1,5 puncte lucrările la Evaluarea Naţională

Inspectorul şcolar general din cadrul ISMB, Ioana Mihaela Neacşu, a precizat, luni, că profesorilor care au subevaluat 14 lucrări ale elevilor clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională le-au fost aplicate sancţiuni.

Din acest total, 13 lucrări au fost subevaluate la Limba şi literature română şi una la matematică, în toate aceste cazuri înregistrându-se diferenţe mari. „Am avut câteva situaţii, nu multe din fericire, raportat la numărul de candidaţi înscrişi în examen, unde s-au constatat diferenţe mai mari de 1,5 între evaluarea iniţială şi nota obţinută în urma procesului de contestaţii”, a spus inspectorul.

TITLURILE ZILEI

Potrivit aceleiaşi surse, profesorilor în cauză li se va interzice dreptul de participare la examenele naţionale în următorii trei ani de zile. „La nivelul Comisiei Municipale de Evaluare Naţională am constituit pentru fiecare dintre aceste lucrări o echipă de doi inspectori care au mers şi au verificat contextul şi motivele pentru care s-au produs aceste diferenţe. În urma analizei punctuale a fiecăreia dintre situaţii, pentru cele 14 lucrări am aplicat sancţiunea prin comisie, în baza metodologiei”, a menţionat Ioana Mihaela Neacşu.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti au precizat că în Capitală au fost depuse peste 4000 de contestaţii ulterior afişării primelor note de la Evaluarea Naţională 2019. Cele mai multe contestaţii au fost depuse pentru notele la Limba şi literatura română. Tot la această disciplină au fost raportate şi cele mai multe subevaluări ale notelor, înregistrându-se în urma contestaţiilor pentru un număr de 13 lucrări, diferenţe mai mari de 1,5 puncte.

Taguri:
evaluare,
nationala,
note

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici