Şantier naval, implicat în cursa pentru corvetele româneşti: Niciun reprezentant al companiei n-a avut contact cu oficialii politicii din România/ Damen anunţă că n-a primit informaţii privind suspendarea licitaţiei

Niciun reprezentant al companiei Ficantieri, controlată de statul italian, nu a avut vreodată contact cu reprezentanţii politicii româneşti sau cu orice altă instituţie a statului, în afara desfăşurării normale a licitaţiei pentru corvete, transmite compania într-un punct de vedere pentru MEDIAFAX.

5802 afișări
Imaginea articolului Şantier naval, implicat în cursa pentru corvetele româneşti: Niciun reprezentant al companiei n-a avut contact cu oficialii politicii din România/ Damen anunţă că n-a primit informaţii privind suspendarea licitaţiei

Companie constructoare de nave, implicată în cursa pentru corvetele româneşti: Niciun reprezentant n-a avut contact cu oficialii politicii din România

Prin urmare, Fincantieri arată că şi-a mandatat, deja, avocaţii să acţioneze pentru a-i proteja imaginea şi integritatea.

"Compania, care dintotdeauna s-a angajat să respecte cu stricteţe procedurile de licitaţie în conformitate cu normele, nu a primit, până în prezent, nicio comunicare oficială din partea autorităţilor competente cu privire la valoarea ofertelor licitaţiei. Aceste detalii au, într-adevăr, un regim de confidenţialitate, având în vedere caracterul secret al procedurii. În cazul în care aceste zvonuri, prezentate în mod repetat de presă, ar fi confirmate, ne-am confrunta cu o situaţie de extremă gravitate, cu siguranţă de natură penală, deoarece ar însemna că informaţii secrete ar fi fost dezvăluite către mass-media înaintea celorlalte părţi", transmite compania, într-un punct de vedere remis MEDIAFAX.

Astfel, având în vedere acest lucru, şi neavând cunoştinţă de detaliile celorlalte oferte, Fincantieri precizează că oferta sa este „fully compliant“ cu întregul program pentru reînnoirea flotei Marinei Române, "propunând, datorită experienţei dobândite în domeniul militar şi credibilităţii atinse de-a lungul anilor la nivel internaţional, nu numai un produs avansat tehnologic, ci construit şi la termenele şi cu costurile stabilite".

"De asemenea, compania subliniază că nu au existat niciodată motive de îngrijorare cu privire la desfăşurarea procedurii de licitaţie, deoarece prelungirea termenilor este un factor fiziologic care se poate întâmpla ca atare", potrivit sursei citate.

Fincantieri exclude în mod categoric faptul că a plătit vreo sumă oricărei persoane pentru a influenţa rezultatul licitaţiei şi susţine că a respectat întotdeauna cele mai înalte standarde etice, precum şi la legislative, fiind şi o companie controlată de statul italian.

"Indiferent de rezultatul licitaţiei, este evidentă pentru toată lumea importanţa Fincantieri pentru România, unde compania a fost prezentă de mai mulţi ani prin filiala sa VARD. Pe şantierele de la Tulcea şi Brăila nu numai că a investit peste 150 de milioane de euro, făcându-le printre cele mai avansate din punct de vedere tehnologic din Europa, dar a adus aici şi construcţia navelor sale emblematice în sectorul de croazieră. În acest sens, corvetele destinate marinei române vor fi construite într-un şantier activ şi viu, unde 7000 de persoane lucrează zilnic, cărora Grupul le oferă un serviciu cu perspective de dezvoltare şi muncă în următorii zece ani", mai arată compania.

Damen anunţă că n-a primit informaţii de la autorităţi privind suspendarea licitaţiei pe corvete

Grupul Damen transmite, după ce Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat suspendarea licitaţiei pentru corvete, că nu au fost primite informaţii oficiale de la autorităţi în acest sens, avertizând că decizia va întârzia şi mai mult programul de reînnoire a flotei navale române.

"Până la acest moment, nu au fost primite informaţii oficiale de la autorităţile române privind suspendarea licitaţiei. Acest lucru va întârzia şi mai mult întregul program de reînnoire a flotei navale române. Aşteptăm comunicarea ulterioară din partea autorităţilor române privind licitaţia şi despre această suspendare. Suntem disponibili pentru clarificări suplimentare, iar Damen va coopera pe deplin şi în mod transparent cu autorităţile române în această chestiune, dacă ni se va cere. Susţinem pe deplin autorităţile române în desfăşurarea investigaţiei privind informaţiile prezentate în mod repetat de o parte a presei româneşti şi care ar putea fi considerate confidenţiale. Înţelegem necesitatea unor proceduri de verificare şi sprijinim în totalitate autorităţile române, reafirmând că oferta Damen respectă cu stricteţe procedurile de licitaţie şi normele în vigoare", arată grupul Damen, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Damen precizează că oferta sa este pe deplin conformă cu întregul program de reînnoire a flotei Forţelor Navale Române.

"Acesta este al patrulea an de proceduri de când România a început negocierile pentru o nouă capacitate navală de apărare, iar 2019 ar fi fost anul în care am fi sărbătorit lansarea primei nave, în locul acestei suspendări. (...) Damen consideră că oferta sa este cea mai potrivită soluţie pentru necesităţile navale româneşti: conţine sisteme de armament din Statele Unite ale Americii care sunt interoperabile la nivelul alianţei NATO, aducând împreună cele mai bune companii din industriile de apărare din Statele Unite ale Americii (BOEING, RAYTHEON, GENERAL DYNAMICS) şi din Uniunea Europeana. Acestea pot fi construite în România de către Damen Galati intr-un şantier naval existent, cu forţă de muncă locala şi ingineri români care ar putea începe lucrările imediat după semnarea contractului şi finalizând toate acestea prin respectarea tuturor termenelor limită", potrivit sursei citate.

Reprezentanţii companiei mai arată că Şantierul Naval Damen şi-a început activitatea sa în Galaţi în urmă cu 25 de ani în calitate de partener, şi mai târziu ca acţionar principal, peste 1.300 de nave fiind lansate în decursul celor 90 de ani de activitate. La Şantierul Naval Damen Galaţi au fost construite începând cu anul 2002 peste 400 de nave şi peste 30 de nave militare care deservesc peste 30 de forţe navale şi de pază a coastelor în toată lumea, incluzând state membre NATO şi UE. "Şantierul naval Galaţi a devenit unul dintre cei mai mari exportatori de produse militare din România, Grupul Damen beneficiind în mod extraordinar de experienţa găsită aici, managerii fiind locali şi bazandu-se pe o lungă istorie de construcţie a navelor. Damen Galaţi a devenit cel mai important şantier naval al diviziei de apărare şi securitate a Grupului Naval Damen. De asemenea, Damen Galaţi este singurul şantier naval din România cu o experienţă în construirea vaselor militare de peste 20 de ani", potrivit sursei citate.

Reacţia grupului vine după ce ministerul Apărării Naţionale a anunţat, vineri seară, că a suspendat procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale şi că a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, „în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii”.

Fost consilier prezidenţial, despre suspendarea achiziţiei de corvete: Este un act de curaj acela de a sesiza Parchetul Militar

Fostul consilier prezidenţial pentru Afaceri strategice, Securitate şi Politică Externă Iulian Chifu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că demersul Ministerului Apărării de a suspenda achiziţia de corvete şi sesizarea Parchetului General reprezintă un act de curaj.

"Trebuie să vedem toată componenta juridică şi cea cu privire la acte cu privire la licitaţie. Este o procedură care vine în mod natural în momentul în care există suspiciuni sau în care există capete de probe mai mult care ridică semne de întrebare în legătură cu modul în care s-a derulat o procedură de achiziţie. Eu cred că este un act de curaj acela de a sesiza Parchetul Militar, Justiţia militară pentru a întrerupe o asemenea procedură pentru a preîntâmpina ca malversaţiuni de natură subterană – infracţională evident – să se repercuteze asupra achiziţiilor de armamente. Sau, dacă vreţi în mod foarte simplu: chiar dacă alocăm mai mulţi bani la Apărare - sau cu atât mai mult că alocăm mai mulţi bani la Apărare, luând de la alte domenii- este normal ca nimeni să nu îşi permită să ia bani din aceste achiziţii care trebuie făcute cât mai corect şi cât mai în beneficiul Armatei Române pe caracteristicile pe care necesităţile sale le reclamă", a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulian Chifu.

Fostul consilier prezidenţial arată că gestul este unul de salutat. "Este un bun avertisment ca şi în cazul achiziţiilor ulterioare grija faţă de derularea corectă (să fie -n.r.) fără niciun fel de bavuri, fără interese personale sau de grup în asemenea achiziţii, ci dirijând totul exclusiv pe criteriile pe care le solicită Armata Română, pe necesităţile sale, pe nişele sale de achiziţii pentru a apăra şi a descuraja orice tip de ameninţare care ar veni pe această zonă", a completat Chifu.

Referitor la intensificarea prezenţei Rusiei în Marea Neagră, despre care fostul ministrul al Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a făcut referire de numeroase ori în mandatul său, Iulian Chifu subliniază că Moscova e prezentă prin acţiuni în Marea Neagră începând din 2008.

"Chiar dacă Georgia nu reprezenta niciun fel de ameninţare totuşi (n.r. – Rusia) a declanşat acel război şi a anexat de facto două regiuni ale Georgiei: Abhazia şi Osetia de Sud. Apoi, după anexarea Crimeii, Crimeea a fost supramilitarizată nu numai cu destinaţia statele din regiune, membre ale NATO – capacitatea militară din Crimeea excede nevoii unui balans şi a unei dominaţii complete pe Marea Neagră şi este destinat complet proiecţiei forţei în estul Mediteranei şi mai departe. Deci vorbim despre capabilităţi extrem de puternice, exerciţii pe care le-am văzut, toate cu blocarea porturilor statelor NATO în regiune, cu lovituri trase în Bosfor şi Dardanele chiar direct din Crimeea. Deci aici o întărire majoră a capabilităţilor ruse o vedem, motiv pentru care România trebuie să îşi întărească apărarea şi pe această dimensiune, este un avertisment asupra faptului că partea sudică a flancului estic al NATO este vulnerabilă şi poate fi oricând o direcţie de agresiune rusă. De aceea trebuie să ne pregătim, în primul rând la nivel teritorial, la nivelul coasteor şi, evident, formula de apărare a apelor maritime vin în consecinţă, şi aici ar trebui să avem capabilităţile necesare pentru a ne apăra interesele şi teritoriul", a conchis fostul consilier prezidenţial.

Reacţia Ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Leş, la controversa privind achiziţia de corvete

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat, sâmbătă, că nu se putea lua o hotărâre în termen în privinţa achiziţiei noilor corvete, având în vedere faptul că Şantierul Naval a atacat în contencios-administrativ, la Constanţa, hotărârea de guvern privind programul de înzestrare.

"O parte din sesizări sunt trimise la Parchetul Militar. Asta este informarea pe care mi-a făcut-o în cursul zilei de ieri secretarul de stat pentru armamente. Pe lângă aceste suspiciuni, cel mai interesant este, din punctul meu de vedere, atacarea de către Şantierul Naval la contencios-administrativ a hotărârii de guvern, cea care reglementează toată procedura de achiziţie. Vă daţi seama că nu se putea lua o decizie. Oricum în termenul ăsta de 12 ianuarie maxim, deşi nici ăsta nu era un termen extrem de fix, pentru că ne putem aştepta ca instanţa de la Constanţa să anuleze acest HG şi atunci vă daţi seama în ce situaţie am fi fost? Dincolo de acest aspect foarte important, acele sesizări pe care le-a făcut secretarul de stat pe care mi le-a prezentat şi mie în parte sunt la Parchetul General, unde vom vedea care va fi cursul anchetei pe această speţă", a declarat Gabriel Leş, la Antena 3.

Întrebat dacă sesizările Şantierului Naval Constanţa sunt valide, ministrul a precizat că nu ştie şi că nu a văzut documentele.

"Competitorii puteau să ofere acest produs. Toţi trei s-au calificat, ceea ce făcea diferenţa până la urmă era preţul cel mai scăzut. La prima hotărâre de guvern pe care am anulat-o, acolo nu erau îndeplinite toate condiţiile legii şi anume nu exista aprobarea Parlamentului care trebuia să fie înaintea acelei hotărâri de guvern, a fost singurul aspect peste care nu s-a putut trece. În momentul în care nu ai aprobarea Parlamentului pentru investiţiile mai mari de o sută de milioane de euro nu poţi să continui o procedură specifică de acest gen. Dar în acest moment, vedem ce se va întâmpla în perioada următoare şi, în ceea ce mă priveşte, voi face toate diligenţele ca aeastă capabilitate să existe cât mai repede în înzestrarea Armatei române", a mai declarat Gabriel Leş.

Ministrul a mai arătat că oricum ar fi durat aproximativ 10 ani până când cele patru corvete ar fi intrat în înzestrarea Forţelor Navale.

"Aceste corvete oricum ar fi intrat prima în următorii trei ani de zile, iar peste şapte ani de zile ar fi trebuit să intre şi celelalte trei plus, în acelaşi timp, modernizarea fregatelor, care sunt în înzestrarea Forţelor Navale. Este o capabilitate extrem de necesară şi din păcate Forţele Navale au fost destul de văduvite în ultima perioadă pentru că pentru Forţele Terestre s-au făcut nişte achiziţii importante, dar aici nu am reuşit să pornim aceste proceduri. Ceea ce avem acum, din păcate, nu mai răspunde nevoilor actuale, de aceea avem în acest program inclusiv modernizarea fregatelor şi era şi este necesar de achiziţia de noi capabilităţi care să răspundă ameninţărilor actuale", a mai spus Leş.

Ministerul Apărării Naţionale a suspendat procedura 

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, vineri seară, că a suspendat procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale şi că a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, „în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii”. Decizia a venit în condiţiile în care Gabriel Leş, anunţa, la finalul anului 2018, că termenul limită pentru luarea unei decizii privind achiziţia corvetelor era 12 ianuarie.

Pe 20 noiembrie, fostul preşedinte Traian Băsescu l-a acuzat public, pe Facebook, pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, că a vrut trucarea licitaţiei pentru corvete. Fostul şef de stat arăta că, prin lege, România poate cumpăra echipamente militare fără licitaţie, însă „Daddy” a vrut o licitaţie, pentru că „singura modalitate de a-i ferici pe olandezii de la Damen cu contractul de 1,6 miliarde dolari era o licitaţie trucată”. Traian Băsescu transmitea că la finalul licitaţiei ajunseseră trei competitori, respectiv olandezii de la Damen, italienii de la Ficantieri şi francezii de la Naval Grup. "Şi un novice vede la o simpla citire a numelor competitorilor că francezii de la Naval Grup, lideri mondiali în construcţia de nave militare, sunt singurii care pot construi şi echipa cele 4 corvete cu tehnică de luptă şi tehnologie de ultimă generaţie produsă în industria de apărare franceză, perfect compatibilă NATO, mai ales că producător de armament Thales deţine 34 la sută alături de statul francez care deţine 62 la sută din acţiunile Naval Grup", susţinea fostul preşedinte.

Mihai Fifor, plecat între timp de la portofoliul Apărării, a dezminţit informaţiile vehiculate în spaţiul public, potrivit cărora şi-ar fi dat demisia de la minister în urma unor presiuni pentru procedurile de achiziţie din cadrul ministerului, catalogându-le drept speculaţii ieftine.

Pe 1 martie 2018, Ministerul Apărării Naţionale anunţa că, prin Departamentul pentru armamente, a iniţiat procedura specifică de achiziţie aferentă programului de înzestrare esenţial „Corveta multifuncţională”, având ca obiectiv atribuirea unui acord-cadru destinat achiziţiei a patru corvete şi a suportului logistic iniţial aferent acestora. ”Procedura se derulează conform unui calendar estimat prezentat, într-o primă formă, în cadrul documentaţiei de atribuire publicată pe site-ul C.N. Romtehnica S.A. După finalizarea etapei de calificare, comisia de evaluare, stabilită de Departamentul pentru armamente, a derulat cu fiecare candidat calificat runde succesive de dialog, care au avut ca obiectiv identificarea unei soluţii tehnice şi comerciale optime, care să satisfacă necesităţile operaţionale ale Forţelor Navale Române, urmărindu-se, totodată, menţinerea caracterului concurenţial al procedurii de achiziţie”, transmitea MApN la acea vreme.

Programul în valoare de 1,6 miliarde de euro (1,85 miliarde de dolari) trebuia să acopere achiziţionarea a patru corvete, precum şi modernizarea sistemelor de luptă ale fregatelor Regina Maria şi Regele Ferdinand.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici