Şase medici parlamentari ce au votat împotriva moţiunii, excluşi din Colegiul Medicilor

Şase parlamentari, de profesie medici, care au votat împotriva moţiunii de cenzură introduse de PSD, au fost excluşi din Colegiul Medicilor pe motiv că, votând împotriva moţiunii, au aprobat reducerile de salarii din sistemul sanitar, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae.

90 afișări
Imaginea articolului Şase medici parlamentari ce au votat împotriva moţiunii, excluşi din Colegiul Medicilor

Şase medici parlamentari ce au votat împotriva moţiunii, excluşi din Colegiul Medicilor (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că, înainte de dezbaterea moţiunii de cenzură depuse de PSD, Colegiul Medicilor a solicitat celor 18 parlamentari de profesie medici că voteze moţiunea, pentru a nu se ajunge la reducerea salariilor în sistemul sanitar.

După vot, Colegiul Medicilor a decis excluderea a şase medici parlamentari care au votat împotriva moţiunii de cenzură.

"Din 18 parlamentari medici, şase au ales să fie oameni politici şi nu membri ai corpului medical. În aceste condiţii, Colegiul Medicilor, care a făcut un apel la ei înainte de vot, a hotărât excluderea lor din toate structurile Colegiului Medicilor", a spus Vasile Astărăstoae.

TITLURILE ZILEI

Acesta nu i-a nominalizat pe cei excluşi şi a precizat că nici nu i-a întrebat care au fost motivele pentru care au respins moţiunea, spunând că bănuieşte că decizia de a vota împotriva moţiunii a fost generată de teama de a fi excluşi din partid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici