Scene porno, proiectate în noua gară din Turnu Severin - VIDEO

Mai multe scene dintr-un film porno au fost proiectate, luni, pe plasmele amplasate pentru proiectarea spoturilor publicitare, la inaugurarea noii gări din Drobeta Turnu Severin, constructorul cerându-şi scuze pentru incident şi oprind proiecţia.

1917 afişări
Imaginea articolului Scene porno, proiectate în noua gară din Turnu Severin - VIDEO

Scene porno, proiectate în noua gară din Turnu Severin (Imagine: Liviu Chirica/Arhiva Mediafax Foto)

Scenele în care apăreau câteva femei care se plimbau dezbrăcate printr-o mulţime, o alta care îşi dădea jos lenjeria intimă, dar şi un bărbat şi o femeie care mimau un act sexual au rulat pe una dintre plasmele amplasate la parterul noii clădiri a gării din Drobeta Turnu Severin, chiar în momentul în care autorităţile locale şi judeţene, prezente la eveniment, dădeau declaraţii presei.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, Trandafir Giuca, administratorul firmei Building Exim din Drobeta Turnu Severin, care s-a ocupat de construcţia clădirii, a spus că "îi pare rău pentru ce s-a întâmplat", precizând că, probabil, scenele făceau parte din filmul test al plasmelor care au fost achiziţionate din Germania.

"Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, dar nu am avut nicio legătură cu acele scene, nu am ştiut că ele sunt în calculator. Probabil că sunt în soft-ul de probă al laptop-ului din care se proiectează pe plasme. Le-am oprit imediat ce am fost sesizat de presă", a spus Giuca.

El a precizat că imobilul a fost predat beneficiarului, Regionala CFR Craiova, fără însă ca plasmele să fie deschise pentru verificare.

De asemenea, Trandafir Giuca a spus că nu exclude nici posibilitatea ca scenele să fi fost puse intenţionat de cineva din interior, ele apărând pe monitor chiar în momentul în care autorităţile făceau declaraţii presei.

Potrivit sursei citate, în clădirea gării din Drobeta Turnu Severin au fost amplasate şapte astfel de plasme destinate spaţiilor publicitare, iar la inaugurare a fost pornită doar una, la parterul gării.

Luni, la inaugurarea noii gări din Drobeta Turnu Severin, a cărei construcţie a început în iunie 2004 şi care avea ca termen de finalizare luna februarie a anului 2006, au participat Victor Frăsinoi - directorul Regionalei CRF Călători Craiova, Marin Căpitanu, şeful Staţiei CFR Călători Drobeta Turnu Severin, prefectul de Mehedinţi, Ion Mîţu şi primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe.

Valoarea lucrărilor se ridică la 5,8 milioane de euro.

Video Stirileprotv.ro

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici