Scrisoare de protest semnată de 400 de medici psihiatri, susţin că salariile nu au crescut

Aproximativ 400 de medici psihiatri au semnat o scrisoare prin care îşi manifestă nemulţumirea faţă de faptul că salariile nu le-au crescut, aşa cum fusese promis. Guvernanţii ”au redistribuit sărăcia”, spune unul dintre semnatari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1268 afişări

Imaginea articolului Scrisoare de protest semnată de 400 de medici psihiatri, susţin că salariile nu au crescut

Scrisoare de protest semnată de 400 de medici psihiatri, susţin că salariile nu au crescut

Scrisoarea-manifest a fost trimisă Ministerului Sănătăţii.

Un doctor din cadrul Institutului de Psihiatrie ”Socola“, dr. Ovidiu Alexinschi, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că este unul dintre semnatarii acestei scrisori şi că vor urma şi alte forme de protest.

”Legea salarizării a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018. Pentru medici, aceasta a fost devansată pentru 1 martie. Au ieşit reprezentanţii Guvernului şi cei ai Ministerului Sănătăţii şi au spus că medicii vor avea salarii ca în Occident, dar a fost o minciună. Asta deoarece, la apariţia normelor de aplicare, au decis să taie din sporuri. Dacă un medic psihiatru avea un spor de periculozitate de 70%, acum a ajuns undeva la 15%. Deci, a fost vorba despre o tăiere de 60 de procente!“, a spus medicul psihiatru Ovidiu Alexinschi.

Medicul a subliniat că protestul nu este legat strict de bani, ci de ”onoare, demnitate, bun simţ” şi, nu în ultimul rând, adevăr.

Potrivit psihiatrului, vor urma şi alte forme de protest, nu doar din partea medicilor psihiatri, ci şi din partea personalului de specialitate din alte unităţi din România, din acelaşi motiv.

”Nu ştiu cine a minţit şi de ce. Puteau să spună că au un anumit buget şi că majorările vor fi foarte mici, nu să ne mintă aşa! S-a spus că salariile medicilor se vor tripla, fapt complet fals. Nu au făcut altceva decât să mintă, să taie din sporuri şi să redistribuie banii, deci creşterea va fi foarte mică. În fapt, au redistribuit sărăcia! Această scrisoare-manifest pe care am semnat-o a fost trimisă la Ministerul Sănătăţii, cu semnăturile a aproximativ 400 de medici şi sunt semne că ni se vor alătura mult mai mulţi angajaţi din sistemul sanitar. Vom recurge, probabil, la toate formele de protest“, a adăugat Alexinschi.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
MEDICI PSIHIATRI ,
PROTEST ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.