Secretar de stat: Legea economiei sociale va fi aprobată până la sfârşitul anului

Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Codrin Scutaru declară că Legea economiei sociale va fi adoptată până la sfârşitul acestui an, iar datorită acesteia persoanele cu dizabilităţi, de exemplu, "intră în zona activă".

341 afișări
Imaginea articolului Secretar de stat: Legea economiei sociale va fi aprobată până la sfârşitul anului

Secretar de stat: Legea economiei sociale va fi aprobată până la sfârşitul anului (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Codrin Scutaru a spus, vineri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că Legea economiei sociale urmează să fie aprobată de Parlament în acest an, după ce, la sfârşitul anului trecut, a fost aprobată de Guvern, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Scutaru a adăugat că există şi acum cadrul legislativ pentru derularea unor proiecte de economie socială, însă Legea economiei sociale "amplifică interesul dat domeniului".

"Cadrul legislativ există. Unităţile de economie socială se pot dezvolta oricum prin fondurile europene, pe legislaţia existentă. Ce face această lege? Amplifică interesul dat domeniului, clarifică o terminologie şi ne aduce aproape de Franţa. Suntem pioneri în Europa cu legea economiei sociale, care aduce un interes crescut asupra domeniului, astfel încât persoanele cu dizabilităţi, romii, persoanele aflate într-o stare de sărăcie nu sunt doar beneficiari ai progresului din societăţi, sunt şi factori, lideri ai progresului respectiv. Devin angajaţi care produc, îşi pot pune în valoare capacitarea de a produce. O persoană cu dizabilităţi angajată într-o întreprindere socială, cu meşteşuguri, devine astfel, nu beneficiar al unei indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi al unui ajutor social minimal, ci îşi pune în valoare toată capacitatea sa într-o întreprindere. Intră în zona activă”, a explicat Scutaru.

TITLURILE ZILEI

Întrebat când va fi adoptată această lege, Scutaru a răspuns că până la sfârşitul anului.

"Forma rămâne de văzut, pentru că va intra în camera decizională, la Camera Deputaţilor. Pe acest proiect de lege aprobat de Guvern am implementat nu doar modelul francez, am introdus acolo componente din modelul spaniol, am introdus acolo componente din modelul Naţiunilor Unite, foarte multe aspecte care ne-au adus acordul Comisiei Europene, Fundului Monetar, Băncii Mondiale, toate instituţiile internaţionale şi-au dat un agreement pe forma respectivă în momentul în care a fost aprobată de guvern. Deci, dialogul pe această Lege a economiei sociale este unul extrem de amplu”, a afirmat Scutaru.

Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Codrin Scutaru, s-a aflat, vineri, în vizită în judeţul Alba. Reprezentantul Guvernului a participat la şedinţa Comisiei de Dialog Social a judeţului Alba şi a avut întâlniri cu directorii instituţiilor deconcentrate şi reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici