Secţia de anchetă a magistraţilor poate deveni DIRECŢIE, după modelul DNA. Adina Florea: E necesară independenţă faţă de Parchetul General

Adina Florea, procurorul-şef adjunct al Secţiei de investigare a magistraţilor, a spus la discuţia de la MJ privind nevoile secţiei, că este întemeiată solicitarea ca structura să fie transformată în direcţie după modelul DNA şi DIICOT, întrucât e necesară o independenţă faţă de Parchetul General.

569 afișări
Imaginea articolului Secţia de anchetă a magistraţilor poate deveni DIRECŢIE, după modelul DNA. Adina Florea: E necesară independenţă faţă de Parchetul General

Secţia de anchetă poate deveni direcţie după modelul DNA. Adina Florea: E necesară independenţă faţă de Parchetul General

„Nu ni s-au pus la dispoziţie nici ofiţeri, nici agenţi de poliţie judiciară. Nu ni s-au pus la dispozţie specialişti, cum prevede legea. Funcţionăm cu cinci ofiţeri de poliţie judiciară prin delegare şi încercăm prin demersuri proprii, să aducem şi un număr de specialişti. Prezenţa acestor persoane este necesară pentru că este foarte importantă activitatea pe care o desfăşoară. Am încercat să semnalăm modalitatea în care s-a înţeles să se operaţionalizeze această secţie”, a spus Adina Florea, procurorul-şef adjunct al Secţiei de anchetare a magistraţilor, la discuţia de miercuri de la Ministerul Justiţiei privind nevoile structurii.

TITLURILE ZILEI

Potrivit acesteia, actuala conducere a Secţiei propune ca structura să fie transformată în direcţie, după modelul DNA sau DIICOT.

„Vizavi de demersul nostru şi de solicitarea ca această secţie să se organizeze din punct de vedere legislativ în direcţie, cred că este un demers întemeiat, justifcat, având în vedere importanţa activităţii pe care o desfăşurăm, dat fiind faptul că în această secţie se instrumentează dosare care privesc infracţiuni potenţial săvârşite de persoane cu o anumite calitate. Având în vedere calitatea acestor persoane, considerăm că este necesară o independenţă şi o autonomie totale ale acestei structuri faţă de Parchetul General, cum au DNA şi DIICOT”, a mai spus Adina Florea.

Reprezentantul Parchetului General la discuţie, procurorul Bogdan Licu, a spus că nu vede o problemă în privinţa demersului de a transforma Secţia în direcţie.

„Cu privire la transformarea Secţiei în direcţie, nu am calitatea să vă spun dacă e bine sau dacă e rău. Dacă e să vă spun păererea mea personală, nu are rost să vă spun pentru că e mai amplă. Dar din moment ce avem şapte direcţii în cadrul Ministerului Public, nu văd care ar fi problema şi ca această secţie să fie transformată în direcţie. Singura diferenţă ar fi că ar avea un buget propriu prin care să-şi gestioneze singură banii alocaţi”, a spus Bogdan Licu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici