Şefa Inspectoratului Şcolar Bucureşti, de la PSD, a fost demisă

Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Ioana Mihaela Neacşu, a fost demis de la conducerea instituţiei. În locul său ar urma să fie numită Liliana Toderiuc Fedorca, adjunct al instituţiei.

12722 afişări
Imaginea articolului Şefa Inspectoratului Şcolar Bucureşti, de la PSD, a fost demisă

Foto: Facebook / Ioana Mihaela Neacşu

Ioana Mihaela Neacşu, şefa ISMB, a fost demisă de la conducerea instituţiei, potrivit anunţului său, venit ca reacţie după ce în spaţiul public au apărut informaţii cum că ar fi demisionat din funcţie.

„Ne regăsim mai repede decât aş fi bănuit. Vă rog sa transmiteţi faptele în adevărul lor, ca şi până acum. Nu am demisionat! Am fost demisă! Este o diferenţă importantă”, a transmis jurnaliştilor, Ioana Mihaela Neacşu.

Aceasta nu a explicat motivele care au dus la demiterea sa.

Ioana Mihaela Neacşu este şi consilier general din partea PSD în Consiliul General al municipiului Bucureşti.

Surse din Educaţie susţin că în locul Ioanei Mihaela Neacşu va fi numită Liliana Maria Toderiuc Fedorca, în prezent inspector general adjunct al ISMB.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici