Şeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, demis pentru declaraţiile despre evadări

Şeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Ioan Băla, a fost demis, miercuri, de ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, ca urmare a declaraţiilor "total nefundamentate" făcute de acesta pe tema unor presupuse tentative de evadare ale unor interlopi, planuri dejucate însă de autorităţi.

1517 afișări
Imaginea articolului Şeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, demis pentru declaraţiile despre evadări

Şeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, demis pentru declaraţiile despre evadări (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax foto)

"Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a decis astăzi, 30 mai 2012, demiterea din funcţie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Ioan Băla, şi preluarea atribuţiilor de conducere de către comisar-şef de penitenciar Marian Stancovici", a anunţat Ministerul Justiţiei, într-un comunicat de miercuri.

Potrivit documentului citat, declaraţiile lui Băla pe tema unor presupuse tentative de evadare, "declaraţii publice total nefundamentate făcute de domnul Băla în cursul zilei de astăzi (miercuri, n.r.)", au reprezentat motivul demiterii acestuia din funcţie.

TITLURILE ZILEI

În legătură cu aceste declaraţii, ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, citat în comunicat, precizează că "nu există elemente care să conducă la concluzia agravării, în ultima perioadă de timp, a fenomenului criminalităţii organizate în ţara noastră".

"Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de instituţiile abilitate în materie, fenomenul criminalităţii este controlat cu profesionalism de instituţiile cu competenţe în domeniu şi nu există riscuri ca el să se consolideze", se precizează în comunicatul Ministerului Justiţiei în care este anunţată demiterea lui Băla.

În finalul documentului, instituţia afirmă că ministrul Justiţiei "dezavuează astfel de declaraţii" şi spune că acestea "au potenţial de a ridica semne de întrebare asupra capacităţii instituţiilor statului de a gestiona fenomenul criminalităţii" şi "pot aduce grave atingeri imaginii României în plan extern".

Prezent miercuri la Vaslui pentru inaugurarea penitenciarului din localitate, Băla a declarat că autorităţile române au reuşit să împiedice punerea în aplicare a trei planuri ale unor reţele teroriste care încercau eliberarea unor lideri interlopi închişi în penitenciarele din România.

Ioan Băla a afirmat că destructurarea acestor reţele teroriste s-a făcut în baza unor informaţii obţinute înainte ca membrii acestor grupări să reuşească să acţioneze. "Planurile acestor grupări teroriste erau de eliberare a unor lideri interlopi aflaţi în sistemul de detenţie. Deţinem informaţii că aveau maşini inscripţionate cu însemnele Poliţiei şi cu dotările corespunzătoare, fiind îmbrăcaţi chiar şi în ţinute de poliţişti. Din fericire, am reuşit la timp destructurarea acestor reţele, mai ales că nu s-ar fi sfiit să folosească şi arme de foc", a declarat directorul ANP.

El a precizat că au existat trei astfel de acţiuni, ultima fiind în Bucureşti.

Băla nu a putut fi contactat pentru a reacţiona la comunicatul Ministerului Justiţiei.

Anterior anunţului MJ privind demiterea sa, într-o declaraţie acordată MEDIAFAX, Băla şi-a nuanţat afirmaţiile făcute la Vaslui.

"Am vorbit despre grupări de crimă organizată, de interlopi, nu despre grupări de terorişti", a declarat Băla. El a precizat apoi că nu a vorbit despre fapte, despre "acţiuni" ale acestor grupări în scopul eliberării anumitor lideri interlopi din penitenciare, ci despre "planuri ale acestora".

"Buna colaborare dintre structurile statului a dus la prevenirea unor astfel de acţiuni, n-au ajuns la faza de acţiune, au fost contracarate de la nivel de plan", a explicat Băla.

Deşi a fost întrebat insistent de MEDIAFAX despre ce lideri interlopi închişi era vorba, care sunt grupările care doreau să-i ajute să evadeze pe aceştia şi ce măsuri au fost luate de autorităţi împotriva celor implicaţi în astfel de planuri sau acţiuni, Băla a refuzat să nominalizeze.

"Mulţi dintre cei închişi au planuri să evadeze, iar lucrurile despre care am vorbit s-au întâmplat în ultimii câţiva ani", a mai răspuns Băla.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici