Şeful DNA Ploieşti, cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară. Mircea Negulescu şi Alfred Savu, vizaţi şi ei

Inspecţia Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorii de la DNA Ploieşti, Lucian Onea şi Alfred Savu, dar şi faţă de fostul procuror Mircea Negulescu, pe rolul instituţiei existând 10 lucrări privind conduita acestora.

911 afişări
Imaginea articolului Şeful DNA Ploieşti, cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară. Mircea Negulescu şi Alfred Savu, vizaţi şi ei

Şeful DNA Ploieşti, cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară. Mircea Negulescu şi Alfred Savu, vizaţi şi ei

„Apreciind că există indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari au dispus într-o lucrare începerea cercetării disciplinare faţă de procurorii Onea Lucian Gabriel, Savu Alfred şi Negulescu Mircea. (...) Comunicăm faptul că pe rolul Inspecţiei Judiciare au fost identificate 10 lucrări, în etapa verificărilor prealabile, având ca obiect activitatea sau conduita procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti”, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din cadrul Inspecţiei Judiciare.

Sursa citată a mai precizat că, la finalizarea cercetării disciplinare, în funcţie de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, fie respingerea sesizării în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare.

Cercetarea inspectorilor vine după ce mai multe persoane au declarat că li s-au cerut declaraţii false, unii dintre ei prezentând înregistrări cu magistraţii de la Ploieşti.

Fostul deputat Vlad Cosma s-a prezentat marţi dimineaţă la sediul Inspecţiei Judiciare, pentru a aduce o serie de documente împotriva procurorilor de la DNA Ploieşti.

De asemenea, în urmă cu câteva săptămâni, acesta mai depus o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) împotriva procurorilor Giluela Diaconu, Alfred Savu, Lucian Onea şi Mircea Negulescu, ultimul fiind recent exclus din magistratură, în care îi acuză de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituirea de grup infracţional organizat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici