Şeful Poliţiei Capitalei, Lucian Guran, schimbat din funcţie

Şeful Poliţiei Capitalei, Lucian Guran, a fost schimbat din funcţie, în locul acestuia fiind numit Cornel Ciocoiu, director adjunct al Direcţiei de Ordine Oublică, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Marius Militaru.

1770 afișări
Imaginea articolului Şeful Poliţiei Capitalei, Lucian Guran, schimbat din funcţie

Şeful Poliţiei Capitalei, Lucian Guran, schimbat din funcţie (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"Prin Ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, începând cu data de astăzi, 31 iulie a.c., chestorul principal de poliţie Lucian Florin Guran a fost împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de director general adjunct al Direcţiei Generale Management Operaţional din cadrul MAI", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Totodată, în locul lui Lucian Guran la conducerea Poliţiei Capitalei a fost împuternicit comisarul şef de poliţie Cornel Gabriel Ciocoiu. Acesta va îndeplini atribuţiile funcţiei de director general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti începând de marţi, a precizat MAI.

TITLURILE ZILEI

"Numirea în noile funcţii a celor doi poliţişti are ca scop eficientizarea activităţii manageriale la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi de încredere în MAI", a precizat sursa citată.

La ceremonia de învestire în noua funcţie au participat ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, secretarul de stat Ioan Nicolae Căbulea, precum şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, Petre Tobă.

Lucian Guran a fost numit la conducerea Poliţiei Capitalei în 7 martie, în locul lui Viorel Vasile.

Ministrul Administraţiei şi Internelor din acea perioadă, Gabriel Berca, a dispus revenirea chestorului principal Lucian Guran în funcţia de şef al Poliţiei Capitalei şi încetarea împuternicirii acestuia ca adjunct al şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică.

Decizia a fost luată ca urmare a atacului armat care a avut loc în coaforul din completul Perla şi a aspectelor prezentate în raportul de evaluare a activităţii manageriale din cadrul Poliţiei Capitalei, întocmit de Corpul de Control al IGPR, preciza atunci MAI.

Lucian Florin Guran fusese împuternicit, începând din 25 martie 2011, prin ordin al ministrului Internelor, în funcţia de adjunct al şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul Administaţiei şi Internelor, în locul lui Ioan Nicolae Căbulea.

Anterior, Lucian Guran a condus Poliţia Capitalei, fiind numit în 15 decembrie 2009. El a ocupat funcţia după ce, din 12 februarie 2004, a fost adjunct al şefului instituţiei. În perioada 2000-2004, Lucian Guran a fost şeful Serviciului Omoruri, iar din 1985 a îndeplinit funcţii de execuţie pe linie de judiciar în cadrul Poliţiei Capitalei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici