Senatorul PSD Daniel Butunoi, preşedinte al Comisiei de anchetă privind activitatea şefului SPP: Liviu Dragnea, pe lista celor care vor fi invitaţi

Comisia de anchetă pentru verificarea activităţii directorului SPP, Lucian Pahonţu, s-a întruni, marţi, într-o primă şedinţă, senatorul PSD Ion Daniel Butunoi fiind desemnat preşedintele comisiei. Acesta a declarat, marţi, că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va fi audiat în Comisia de anchetă a SPP, însă nu s-a stabilit încă o dată, afirmând că printre cei care vor fi audiaţi se numără vicepremierul Paul Stănescu, dar şi şeful SPP, Lucian Pahonţu.

144 afişări
Imaginea articolului Senatorul PSD Daniel Butunoi, preşedinte al Comisiei de anchetă privind activitatea şefului SPP: Liviu Dragnea, pe lista celor care vor fi invitaţi

Senatorul PSD Daniel Butunoi, preşedinte al Comisiei de anchetă privind activitatea şefului SPP

"Astăzi a fost prima şedinţă a Comisie de anchetă a SPP, o şedinţă de organizare (...). În calitate de preşedinte voi avea grijă ca toată activitatea acestei comisii să se desfăşoare în limitele stabilite prin Hotărârea plenurilor reunite”, a declarat preşedintele Comisie de anchetă a SPP, senatorul PSD Daniel Butunoi.

Decizia CCR privind constituţionalitatea înfiinţării comisiei nu este „o condiţie suspensivă”, a precizat acesta, afirmând că parlamentarii trebuie să respecte Hotărârea Parlamentului privind înfiinţarea comisiei.

Biroul Comisiei de anchetă a SPP va decide dacă preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va fi audiat în comisie înainte sau după decizia CCR.

„Liviu Dragnea este pe lista invitaţilor, a fost propunerea PNL (...)”, a spus Butunoi, precizând că vicepremierul Paul Stanescu şi directorul SPP, Lucian Pahonţu, vor fi şi ei audiaţi.

Senatorul PSD a precizat că nu a discutat cu Lucian Pahonţu şi că nu îl cunoaşte pe acesta.

Daniel Butunoi a mai spus că nu a avut o discuţie cu liderul PSD Liviu Dragnea înainte de a fi numit preşedintele Comisie de anchetă a SPP, afirmând că a fost propus de colegii săi social-democraţi pentru a ocupa această funcţie.

Comisia are un termen de 90 de zile pentru a finaliza ancheta deschisă cu privire la activitatea directorului SPP, Lucian Pahoţu.

Deputatul PNL Victor Paul Dobrea a fost ales vicepreşedintele comisiei, în timp ce deputatul ALDE Florică Ică Calotă a fost ales secretar al Comisiei de anchetă pentru controlul SPP.

Potrivit proiectului de hotărâre adoptat în Plenul Parlamentului, această comisie se va numi „Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea activităţii directorului SPP, domnul Lucian Pahonţu Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare”.

Printre obiectivele fixate în proiectul de hotărâre se enumeră „determinarea implicării directorului SPP în influenţarea unor decizii politice sau în plan politic”, precum şi „verificarea unei eventuale modalităţi de implicare a SPP în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare de către directorul instituţiei”.

Alte obiective vizează verificarea rapoartelor de activitate a directoului SPP din ultimii 5 ani, identificarea protocoalelor încheiate cu alte instituţii, verificarea modului şi a criteriilor în care au fost desemnaţi ofiţerii de protecţie a demnitarilor.

Identificarea numărului de mandate de supraveghere video-audio solicitate şi identificarea numărului de mandate efectiv obţinute de la procuror sunt alte obiective fixate.

Un alt obiectiv vizează determinarea numărului de acte de constatare întocmite care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici