Sibiu. Pasagerii Lufthansa au aşteptat 4 ore după ce s-a stricat maşina care dezgheaţă avioanele
- Pasagerii care urmau să ajungă, marţi, la München, au avut parte de o dimineaţă tensionată pe Aeroportul Sibiu.
- Zborul Lufthansa programat pentru ora 6.05 a decolat abia la 10.33, din cauza unei defecţiuni la maşina specială care îndepărtează gheaţa de pe avioane.
Sibiu. Pasagerii Lufthansa au aşteptat 4 ore după ce s-a stricat maşina care dezgheaţă avioanele
Deşi echipamentul funcţionase normal în timpul testelor de peste noapte, sistemul de încălzire a lichidului special anti-gheaţă s-a defectat exact când trebuia folosit pentru cursa de dimineaţă.
Echipele tehnice au intervenit de urgenţă pentru reparaţii.
Întârzierea de peste patru ore şi jumătate a afectat doar acest zbor, restul curselor desfăşurându-se normal, conform reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Sibiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israel și SUA continuă la Doha negocierile privind acordul de încetare a focului în Gaza. Trump își menține avertismentul că „se va dezlănțui iadul în Orientul Mijlociu” dacă Hamas nu eliberează ostaticii până la învestirea sa de pe 20 ianuarie
-
USR cere numirea unui nou Avocat al Poporului: am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv
-
Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare
-
Spectacole şi tururi ghidate în muzeele din Capitală şi din ţară de Ziua Culturii Naţionale
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO