Simulare Bacalaureat 2018 | Elev: Nu toţi le luăm în serios/Romanul interbelic şi nuvela, printre subiecte

Elevii de clasele a XI-a şi a XII-a au suţinut, luni, simularea la Bacalaureat, proba scrisă la Limba română, unde au avut de redactat, în funcţie de profil, un eseu despre particularităţile unui roman interbelic, caracterizarea unui personaj psihologic sau despre o poezie scrisă de Mihai Eminescu.

1948 afişări
Imaginea articolului Simulare Bacalaureat 2018 | Elev: Nu toţi le luăm în serios/Romanul interbelic şi nuvela, printre subiecte

Simulare Bacalaureat 2018 | Elev: Nu toţi le luăm în serios/Romanul interbelic şi nuvela, printre subiecte

Elevii de clasa a XII-a, de la profilul uman, au primit, la subiectul al treilea, care este şi cel mai complex, cerinţa de redactare a unui eseu de minumim 400 de cuvinte, în care să prezinte caracterizarea unui personaj dintr-un roman psihologic studiat.

Colegii lor de la filiera mate-info au avut de scris un eseu tot de 400 de cuvinte, dar despre particularităţile unui roman interbelic studiat.

"Subiectele au fost accesibile, conform modelelor date de minister. Aşadar, elevii ştiau la ce să se aştepte. La personajul dintr-un roman psihologic, probabil că au întâmpinat dificultăţi generate de înţelegerea noţiunii de roman psihologic şi mulţi ar putea să greşească abordând pe Liviu Rebreanu sau pe George Călinescu, unde apar elemente de roman psihologic, dar ne referim la romanele scrise de Camil Petrescu sau Mircea Eliade", a declarat Adina Puhace, profesor de limba română.

Chiar dacă nu toţi elevii iau în serios simulările, cei mai mulţi speră să primească şi la examenul din vară cerinţe care să nu îi pună în dificultate.

"Subiectele au fost ok, e ceea ce am făcut şi noi la clasă, dar sunt sigură că dacă, la vară, vom primi aceleaşi subiecte, emoţiile ar fi mai mari. Nu toţi luăm în serios simulările, aşa am făcut şi anul trecut, în clasa a XI-a, şi acum ne-am trezit că mai avem puţin până la Bacalaureat", spune Simona, elevă.

Liceenii de clasa a XI-a, care sunt la profilul real, au avut de redactat, la ultimul subiect, un eseu despre particularităţile unei nuvele, iar cei de la filiera umanistă, un eseu despre o poezie scrisă de Mihai Eminescu.

"Dacă până acum primeau tema şi viziunea despre lume în text, acum a fost mai aplicat, particularităţile unui text poetic. La profilul real, au avut o nuvelă studiată, iar elevii preferă acest gen de subiect, iar nuvela este din operele pe care ei le-au studiat cu plăcere", a adăugat Adina Puhace.

"Din punctul meu de vedere, a fost super. Subiectul III mi-a pus câteva probleme deoarece nu mă aşteptam să primesc Eminescu, un subiect destul de uşor. Am învăţat puţin Eminescu, însă nu m-am pregătit aşa cum ar fi trebuit. Eu cred că noi, elevii, nu ne-am interesat aşa de mult de simulare, cred că e vorba, mai mult, de regulile pe care trebuie să le respectăm la simulare şi cam atât, nu cred că o să ne ajute foarte mult. Eu sper să iau peste nota 8", a explicat un elev de clasa a XI-a.

Profesorii explică faptul elevii nu conştientizează importanţa simulărilor şi îşi dau seama de abia după ce au luat o notă mică.

"Ei iau în glumă simulările şi atunci când vin rezultatele se sperie chiar şi cei mai curajoşi, care spun că Bacalaureatul nu este greu. Când văd nota proastă, îi sperie. Chiar şi pe cei de clasa a XI-a îi scutură, care sigur au venit cu puţine emoţii astăzi. Cu siguranţă, se vor gândi ce o să facă în clasa a XII-a. Oricum, cred că până la vară, se mai poate recupera materia. Au o lună între terminarea şcolii şi examen, plus că nu mai au competenţele orale", a subliniat Puhace.

Miercuri, pe 21 martie, liceeni vor susţine simularea la matematică sau istorie, urmând ca joi, 22 martie, să aibă loc simularea la proba la alegere în funcţie de profil sau de specializare.

Rezultatele vor fi comunicate vineri, 30 martie. Notele înregistrate vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Notele obţinute nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care sunt elevi care doresc consemnarea notelor în catalog, aceştia vor depune o cerere scrisă în acest sens.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici