Sindicat MAI: Analizăm oportunitatea organizării unor proteste de amploare

Sindicatul Naţional al Poliţistului şi Personalului Contractual anunţă că analizează organizarea unor proteste de amploare dacă până pe 15 martie dialogul cu Guvernul şi MAI privind veniturile poliţiştilor nu vor da rezultatele aşteptate.

732 afișări
Imaginea articolului Sindicat MAI: Analizăm oportunitatea organizării unor proteste de amploare

"În condiţiile în care, până la data de 15 martie a.c., dialogul social cu MAI şi, în ansamblu, cu Guvernul (de exemplu: nici până acum nu am primit răspuns la scrisoarea trimisă d-nei prim-ministru, în 12.02.2018-vezi foto ataşată pe facebook), nu va da rezultatele aşteptate, considerăm deschis conflictul de muncă şi, în temeiul legislaţiei incidente şi al protocoalelor încheiate de FSNPPC cu organizaţiile sindicale din MAI şi cu Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, analizăm oportunitatea organizării unor proteste legale, de amploare şi pe termen lung, pentru a ne susţine revendicările prezentate", transmit sindicaliştii, printr-un comunicat de presă.

TITLURILE ZILEI

Aceştia susţin că revendicările lor, referitoare la: introducerea poliţiştilor şi a personalul contractual în grila de salarizare din Legea-cadru 153/2017, începând cu luna martie a.c., dotarea logistică precară, deficitul de personal, protecţia fizică şi juridică a poliţiştilor, plata permanenţei de la domiciliu, subfinanţarea MAI, modificarea Statutului poliţistului, modernizarea sediilor de poliţie etc., prezentate în şedinţele de dialog social şi trimise Guvernului, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerului Muncii şi altor instituţii abilitate (pe facebook este ataşata una dintre scrisorile trimise MAI) "sunt, în continuare, neglijate de către factorii decidenţi".

"Intenţia MAI de a susţine, cităm: ,,introducerea posibilităţii plăţii orelor suplimentare” - respectiv un număr de 15 ore/lună, începând cu luna iunie, în cazul în care acestea nu au fost recuperate în termen de 60 de zile -, reprezintă doar o formulă derizorie de abordare a relaţiei cu sindicatele, dat fiind faptul că sumele astfel obţinute ar fi insignifiante, iar revendicările noastre vizează o paletă mult mai complexă de probleme, care-i afectează pe toţi angajaţii MAI şi nu doar pe cei ce efectuează ore suplimentare", susţine sindicatul.

Ministrul de Interne a anunţat, luni, că MAI consideră necesară introducerea plăţii orelor suplimentare pentru angajaţii din subordine, Carmen Dan precizând că, dacă amendamentele care prevăd acest lucru, sunt adoptate în Parlament, primele plăţi vor putea fi făcute în iulie 2018.

"Am mai avut discuţii cu colegul meu, ministru al Justiţiei. O să vedeţi că există o zonă susţinută şi sprijinită în plan parlamentar şi aflată sub coordonarea ministerului Justiţiei. În perioada următoare se va discuta în Parlament OUG 92/2017 privind salarizarea personalului bugetar din fonduri publice. Am avut discuţii cu preşedintele Camerei Deputaţilor pentru susţinerea unor amendamente. Considerăm oportum ca intervenţiile în zona salarizării MAI să vizeze introducerea posibilităţii salarizării orelor suplimentare, pentru poliţişti şi jandarmi. Deficitul de personal cu care ne confruntăm este de aproape 24.000 de angajaţi", a declarat, luni seară, Carmen Dan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici