Situaţia stadionului Dinamo, la DNA. Ministerul Afacerilor Interne a sesizat parchetul în legătură cu administrarea terenului sportiv

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, a anunţat, vineri, că a sesizat DNA în legătură cu situaţa de la Dinamo, după finalizarea raportului corpului de control.

1291 afișări
Imaginea articolului Situaţia stadionului Dinamo, la DNA. Ministerul Afacerilor Interne a sesizat parchetul în legătură cu administrarea terenului sportiv

Ministerul Afacerilor Interne a sesizat DNA în legătură cu situaţia de la Dinamo

"Am finalizat controlul cu privire la modul în care s-a realizat asocierea dintre CS Dinamo şi Asociatia FC Dinamo, iar concluziile au ajuns deja la DNA. Raportul de control l-am trimis miercuri la aceasta unitate de parchet. În paralel, juriştii Ministerului de Interne vor acţiona în civil pentru a rupe această asociere păguboasă pentru Clubul Sportiv Dinamo şi pentru Ministerul Afacerilor Interne. Evident, sunt fapte de natură penală. Acum a venit momentul să scoatem adevărul la lumină. Timp de 15 ani, responsabilii din MAI au acceptat o situaţie confuză, în care patrimoniul statului să fie la dispoziţia şi în beneficiul unui grup restrâns de persoane", a declarat Carmen Dan.

TITLURILE ZILEI

Verificările Corpului de Control au fost demarate după ce nu s-a ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte administrarea stadionului Dinamo în vederea modernizării acestuia pentru Campionatul European 2020.

Clubul Sportiv Dinamo, aparţinând MAI, este proprietarul bazei sportive din Şoseaua Ştefan cel Mare. În urmaă cu mai mulţi ani, dreptul de administrarea a fost cesionat pentru peste 40 de ani către AFC Dinamo, firmă controlată de Nicolae Badea. După ce fostul acţionar de la Dinamo a cedat acţiunile către Ionuţ Negoiţă, societatea lui Badea a continuat să fie administratorul stadionului. Negocierile dintre CS Dinamo şi AFC Dinamo pentru preluarea bazei nu au avut rezultat. Pentru ca stadionul să poată fi reconstruit era nevoie să treacă în administrarea CS Dinamo, care să permită celor de la CNI să intervină.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici