Societatea care l-a premiat pe Lazăr cere RETRAGEREA decoraţiilor oferite lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea

Societatea Timişoara, care a refuzat că îi retragă premiul lui Augustin Lazăr, i-a solicitat, marţi, preşedintelui României, pentru a treia oară, retragerea decoraţiilor conferite unui număr de 17 persoane condamnate sau care au făcut poliţie politică, între ele Adrian Năstase sau Miron Mitrea.

1484 afişări
Imaginea articolului Societatea care l-a premiat pe Lazăr cere RETRAGEREA decoraţiilor oferite lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea

Societatea care l-a premiat pe Lazăr cere RETRAGEREA decoraţiilor oferite lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea

Societatea Timişoara a făcut publică, marţi, cea de-a treia solicitare adresată preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la retragerea decoraţiilor persoanelor condamnate sau a celor care au făcut poliţie politică.

Demersul Societăţii Timişoara vine după ce a fost primit un răspuns din partea Administraţiei prezidenţiale – Cancelaria ordinelor referitor la ultima solicitare, iar explicaţiile „nu au avut darul să ne convingă”, motiv pentru care au mai făcut o cerere privind retragerea acestor decoraţii.

Societatea Timişoara este aceeaşi care nu a dorit să retragă premiul „Speranţa” acordat în 29 martie 2019 lui Augustin Lazăr, aşa cum a solicitat Asociaţia 15 Noiembrie 1987 într-o scrisoare deschisă, asociaţia de la Braşov acuzându-l pe Lazăr de poliţie politică şi catalogându-l drept „un procuror de tip comunist, implicat în acţiuni represive".

„Aţi scris că persoanelor condamnate prin hotărâre judecatorească rămasă definitivă li se vor retrage decoraţiile de către Administraţia prezidenţială, în funcţie de rezultatul analizei acestei instituţii, urmând a se lua o decizie care ar putea conduce la retragerea decoraţiilor prin decret. Ne-aţi dat şi un exemplu de persoană condamnată căreia i s-a retras, prin decret, decoraţia. Un singur exemplu. Pe lista, care nu se vrea exhaustivă, pe care am anexat-o la cererea noastră, sunt persoane condamnate, cu foarte mult timp în urmă, asupra cărora nu s-a luat încă nici o măsură. Chiar atât să dureze o analiză destul de simplă? Am să vă dau câteva exemple. Adrian Nastase – decorat în 2002, condamnat definitiv în 2013. Irina Paula Jianu – decorată în 2004, condamnata în 2015. Miron Tudor Mitrea – decorat în 2002, condamnat în 2015. În aceeaşi situaţie se află şi celelalte 14 persoane a căror situaţie am expus-o în scrisoarea noastră. Au trecut între 4 şi 6 ani de când au rămas definitive aceste condamnări. Considerăm că a fost timp suficient pentru a lua o hotărâre. Şi, încă o dată, sunt doar câteva exemple, nu avem expertiza necesară pentru a face o analiza completă”, scrie în solicitarea adresată de preşedintele Societăţii Timişoara, Florian Mihalcea.

De asemenea, Societatea Timişoara mai arată în cerere că este nevoie de modificarea legii, deoarece Codul Penal nu ar face o deosebire între persoanele condamnate cu sau fără executare.

„Nu putem înţelege care este deosebirea între persoanele condamnate cu executare şi cele cu suspendare. Am înţeles că aşa este prevăzut în lege. Înseamnă că trebuie să iniţiaţi modificarea legii deoarece codul penal nu face deosebiri între persoanele condamnate cu sau fără executare. O persoană condamnată este o persoană considerată vinovată de către instanţa de judecată. Considerăm că o astfel de persoană nu poate beneficia de o decoraţie care înseamnă, de fapt, o onoare pe care noi, cetăţenii acestei ţări o acordăm unor persoane pentru activitatea lor. Considerăm că trebuie iniţiată o modificare a legii, nefiind logic ca persoanelor care au făcut poliţie politică, în sensul legii, să rămână cu decoraţiile primite. Vă rugăm, din nou, să luaţi în considerare argumentele noastre şi să acţionaţi în conformitate cu cererea noastră”, a arătat Societatea Timişoara.

Vicepreşedintele Societăţii Timişoara, Brânduşa Armanca, întrebată, marţi, de corespondentul MEDIAFAX, cum comentează o astfel de cerere adresată preşedintelui Klaus Iohannis, în condiţiile în care nici ONG-ul nu a retras premiul acordat procurorului general Augustin Lazar a răspuns: „Mi se pare o cerere legitimă şi sper să fie rezolvată aşa cum am cerut”.

Armanca nu a dorit să comenteze mai mult în privinţa acestui subiect.

Societatea Timişoara cere retragerea decoraţiilor în cazul a 17 persoane condamnate penal sau care au făcut poliţie politică. Este vorba de Adrian Năstase, Irina Paula Jianu, Miron Tudor Mitrea, Şerban Alexandru Brădişteanu, Rodica Mihaela Stănoiu, Dumitru Zamfir, Ion Stan, Constantin Octavian Boşcodeală, Vasile Astărăstoae, Eugen Bădălan, Remus Truică, Sergiu Tudor Medar, Corneliu Dobriţoiu, Corneliu Duţă, Gheorghe Bucur, Mihai Necolaiciuc şi Dorinel Mihai Mucea.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a primit pe 29 martie 2019 Premiul „Speranţa" al Societăţii Timişoara pe anul 2018, în cadrul unei festivităţi ce a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară "Eugen Todoran". Societatea Timişoara premiază în fiecare an personalităţi, instituţii şi proiecte ale societăţii civile, pentru curaj şi consecvenţă în teme majore pentru societatea românească.

Ulterior, Asociaţia 15 Noiembrie 1987 a solicitat, într-o scrisoare deschisă, Societăţii Timişoara să retragă premiul acordat lui Augustin Lazăr, pe care-l acuză de poliţie politică şi îl cataloghează drept „un procuror de tip comunist, implicat în acţiuni represive”. Societatea Timişoara a transmis că nu intenţionează să retragă premiul, motivând că acesta a fost acordat „unui om pentru atitudinea lui corectă şi fermă în apărarea justiţiei”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici