Proiect: Amenzi maxime pentru şoferii care parchează pe trotuar, fără să lase loc minim un metru

Şoferii care care parchează pe trotuar, fără să lase loc minim un metru pentru trecerea cărucioarelor de copii sau a persoanelor cu dizabilităţi, vor primi amenzi maxime, prevede un proiect de lege iniţiat de deputatul PNL Sebatian Burduja.

2842 afișări
Imaginea articolului Proiect: Amenzi maxime pentru şoferii care parchează pe trotuar, fără să lase loc minim un metru

Şoferii care parchează pe trotuar, fără să lase loc minim un metru, vor primi amenzi maxime

„Adoptarea iniţiativei înseamnă sancţionarea drastică a posesorilor de autoturisme care ocupă trotuarul fără a asigura lăţimea minimă de un metru, necesară pentru trecerea pietonilor. Astfel, situaţiile în care pietonii sunt nevoiţi să se deplaseze pe spaţiul carosabil, din cauza ocupării trotuarelor de autovehiculele parcate, vor fi diminuate. Acest demers este coerent şi prin prisma necesităţii de a elimina impedimentele pe care paramedicii şi pompierii ce se deplasează cu echipamente specifice le întâmpină în îndeplinirea acţiunilor de intervenţie. Îi mulţumesc deputatului USRPLUS Cătălin Teniţă pentru susţinere - suntem deja la al doilea proiect semnat în calitate de co-iniţiatori principali. Mulţumesc celor 24 de colegi parlamentari care au semnat iniţiativa noastra, 12 de la PNL si 12 de la USRPLUS. Vă voi ţine la curent cu evoluţia acestui proiect care ne aduce mai aproape de a avea oraşe pentru oameni, nu pentru maşini”, a declarat Sebastian Burduja, iniţiatorul proiectului de lege.

Liberalii afirmă că, în ultimii ani, România a cunoscut o creştere accelerată a fenomenului urbanizării, iar în cazul Municipiului Bucureşti, numărul de vehicule creşte de la an la an, ajungând la 1,4 milioane de maşini în 2020.

„Odată cu creşterea rapidă a procentului de deţinere şi utilizare a autovehiculelor private, asigurarea spaţiilor de parcare în oraşele din România este problematică, iar numărul locurilor de parcare este deseori inadecvat pentru a face faţă cererii. Vehiculele ajung astfel să fie parcate pe trotuare, piste pentru biciclişti, spaţii verzi etc. Acest aspect creează dificultăţi pietonilor, bicicliştilor şi altor utilizatori ai drumurilor şi trotuarelor, şi în acelaşi timp accentuează şi problemele legate de trafic. Gestionarea locurilor de parcare în unele oraşe din România este rudimentară. Pentru toate aceste motive, este necesară aplicarea unor măsuri mai dure pentru a proteja şi îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor, se arată în expunerea de motive a proiectului. Pentru persoanele nevăzătoare şi cu vedere parţială, un trotuar blocat înseamnă că îşi riscă viaţa mergând pe carosabil, făcând slalom printre maşini. Mai multe organizaţii care sprijină persoanele cu dizabilităţi au împărtăşit poveştile transmise de membrii lor, confirmând că parcarea pe trotuar este un obstacol major pentru deplasările pe care aceştia trebuie să le facă pentru a-şi desfăşura viaţa de zi cu zi”, potrivit comunicatului de presă al PNL.

PNL arată că nu doar persoanele cu dizabilităţi consideră că parcarea pe trotuar este o problemă, ci părinţii şi bunicii cu copii sau nepoţi în cărucioare sesizează constant că sunt nevoiţi să se deplaseze pe carosabil, din cauza ocupării trotuarelor de autovehiculele parcate, periclitând astfel viaţa lor şi a copiilor/nepoţilor lor.

„La urma urmei, este o chestiune de civilizaţie şi de normalitate, după cum milioane de români au văzut în Vest. Oraşele noastre trebuie să îşi respecte oamenii şi să le asigure o calitate decentă a vieţii”, conchide Burduja.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici