Sorina Pintea: Dacă nu vor fi gata toate studiile de fezabilitate pentru spitale, depunem cerere de finanţare pentru Iaşi

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, la Iaşi, că dacă studiile de fezabilitate pentru spitalele regionale din Cluj şi Craiova nu vor fi terminate la timp, se va depune în prima fază cerere de finanţare pentru cel din Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

129 afișări
Imaginea articolului Sorina Pintea: Dacă nu vor fi gata toate studiile de fezabilitate pentru spitale, depunem cerere de finanţare pentru Iaşi

Sorina Pintea: Dacă nu vor fi gata toate studiile de fezabilitate pentru spitale, depunem iniţial pentru Iaşi

Sorina Pintea a spus că cererea de finanţare pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţă de la Iaşi va fi depusă în martie-aprilie, chiar dacă studiile de fezabilitate pentru spitalele de la Cluj şi Craiova nu vor fi finalizate.

„Cererile de finanţare se depun până în luna aprilie, în intervalul martie –aprilie e un interval de timp, nu aş putea să vă spun data exactă când depunem cererile de finanţare, dar pot să vă spun că dacă celelalte studii de fezabilitate nu vor fi pregătite, vom depune Iaşiul în primă fază”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Sorina Pintea.

TITLURILE ZILEI

Până în 2021, atunci când ar urma să înceapă constructia propriu-zisă a spitalului, Ministerul Sănătăţii va finaliza procedurile de achiziţie de mobilier şi va pregăti personalul care urmează să lucreze în viitorul Spital Regional de Urgenţă de la Iaşi.

„Vom utiliza banii alocaţi pentru actualul exerciţiu financiar pentru finalizarea procedurilor de achiziţie, pentru pregătirea personalului. Sunt câteva etape care nu necesită construcţie efectivă, aceste etape vor fi parcurse până în 2021 şi finanţate din ceea ce putem atrage până atunci”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici