Sporuri de până la 250% din salariu pentru angajaţi din aviaţie şi de 70% pentru un capitan de port

Sporurile şi primele pe care le primesc aproape 600 de angajaţi din aviaţia de stat şi Autoritatea Navală Română vor creşte spectaculos faţă de nivelul actual, plafonat din 2010 la 30% din salariul de bază, şi vor ajunge la 250% în cazul unor directori sau 60-70% pentru un căpitan de port.

1525 afișări
Imaginea articolului Sporuri de până la 250% din salariu pentru angajaţi din aviaţie şi de 70% pentru un capitan de port

Sporuri de până la 250% din salariu pentru angajaţi din aviaţie şi de 70% pentru un capitan de port (Imagine:Mediafax Foto/AFP)

Cele mai mari creşteri sunt la Aeroclubul României, unde noile sporuri sunt cuprinse între 180% şi 250%, nivelul maxim revenind directorului general, directorului general adjunct, directorului de zbor şi comandanţilor de detaşament.

La Şcoala Superioară de Aviaţie, sporurile şi primele vor fi cuprinse între 90% şi 150%, iar pentru Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile noul plafon maxim a fost stabilit la 90%.

Angajaţii Autorităţii Navale vor avea sporuri şi prime de până la 40% din salariul de bază (conducător şalupă - 24 de beneficiari), 60% (inspector de specialitate/căpitan de port în aparatul central - 56 de beneficiari) şi 70% (căpitan de port - 218 de beneficiari).

"În cazul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă şi Aeroclubului României depăşirea limitei de 30% este determinată de acordarea indemnizaţiei de zbor", se menţionează în nota de fundamentare a unui proiect de hotârâre de guvern elaborat de Ministerul Transporturilor.

În notă se arată că Executivul poate aproba depăşirea limitei de 30% pentru anumite categorii de personal şi pentru condiţii temporare de muncă, dacă suma acordată pe total buget pentru fiecare ordonator de credit nu depăşeşte 30% din suma salariilor de bază.

"Statutul personalului aeronautic tehnic nenavigant din aviaţia civilă din România beneficiază datorită condiţiilor de muncă, de indemnizaţii orare de zbor şi sporuri specifice activităţilor de întreţinere tehnică şi exploatare a aeronavelor, indemnizaţii ce au ca punct de referinţă ora de zbor efectuată. Pe cale de consecinţă, sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute Legea nr.284/2010, respectiv acordarea idemnizaţiilor individuale cu depăşirea limitei de 30%, pentru anumite categorii de personal şi pentru condiţii temporare de muncă", se mai spune în notă.

De majorarea sporurilor şi primelor vor beneficia 589 de angajţi ai celor patru instituţii din subordinea Ministerului Transporturilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici