Starea copilului din Vaslui peste care au căzut haine în flăcări. Anunţul făcut de medici

Medicii de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală au declarat, marţi, că starea copilului din Vaslui, peste care au căzut haine în flăcări, este critică şi şansele de supravieţuire sunt mici.

620 afişări
Imaginea articolului Starea copilului din Vaslui peste care au căzut haine în flăcări. Anunţul făcut de medici

Starea copilului de la Vaslui peste care au căzut haine în flăcări. Anunţul făcut de medici

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că starea copilului de 3 ani, din Vaslui, cu arsuri pe 75% din corp este critică, cu insuficienţă multiplă de organe.

„Starea sa este foarte gravă. S-a încercat dializă, e în insuficienţă multiplă de organe. E foarte grav, în primul rând a fost foarte rău ars, pe o suprafaţă foarte mare şi cu arsuri foarte profunde. E foarte grav, cu carbonizări, cu arsuri de grad III, cu şanse mici de supravieţuire”, a spus Alexandru.

Copilul a ajuns sâmbătă, în jurul orei 21.00, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, în stare critică. O echipă de medici de la Ministerul Sănătăţii, condusă de secretarul de stat, conf.dr. Horaţiu Moldovan, a aşteptat echipajului Ambulanţei care aducea copilul de la Iaşi.

Minorul a fost operat, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă şi a primit îngrijiri în secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului de Pediatrie din Iaşi. Acesta avea arsuri pe căile aeriene superioare, pe faţă, în regiunea cervicală, pe toarce, mâini şi pe coapsa stângă. Medicii din Iaşi au încercat să îl trimită la Bucureşti cu elicopterul, însă din cauza vântului s-a luat decizia de a fi transportat pe cale rutieră la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, din Capitală.

Micuţul, din comuna Băcani, judeţul Vaslui, dormea singur, în camera sa, vineri seara, iar peste el au căzut rufele care au luat foc, pe sobă, unde mama lui le pusese la uscat.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici