Statul ar trebui să plătească foştilor proprietari de teren agricol circa 2,5 miliarde de euro

Statul ar urma să plătească foştilor proprietari de terenuri agricole confiscate sub regimul comunist aproximativ 11 miliarde de lei (2,5 miliarde euro) dacă nu se limitează despăgubirile la 15% din valoarea de piaţă, la 20 de ani după apariţia Legii 18 privind fondul funciar.

251 afișări
Imaginea articolului Statul ar trebui să plătească foştilor proprietari de teren agricol circa 2,5 miliarde de euro

Statul ar trebui să plătească foştilor proprietari de teren agricol circa 2,5 miliarde de euro (Imagine: Vlad Dumitrescu/Mediafax Foto)

"Legea 10 şi fondul funciar însumează 31 de miliarde lei (...) Estimările pe Legea 10/2001 şi Legea 18/1991 sunt în baza dosarelor depuse (...) Din efectul Legii 10 avem 20 de miliarde de lei", a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi.

În materie de fond funciar, din totalul celor 63.308 dosare înaintate Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) de către prefecturi până la finele anului trecut, un număr de 24.850 au fost reţinute şi înregistrate, iar 15.133 dosare au fost soluţionate prin emiterea deciziei.

TITLURILE ZILEI

Restituirea terenurilor agricole a fost regelementată prin Legea fondului funciart 18/1991, când revendicarea proprietăţii a fost limitată, dar concomitent s-a prevăzut constituirea proprietăţii pentru foştii membrii de CAP. Legea 18/1991 a fost modificată prin Legea 169/1997, Legea 1/2000 şi Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Guvernul vrea să limiteze la 15% din valoarea reală a bunului în cazul despăgubirilor care vor fi plătite de stat foştilor proprietari pentru proprietăţile naţionalizate şi să elimine posibiliatate restituirii în natură.

De asemenea, plata se va face eşalonat pe o perioadă între 10-12 ani, termenul de depunere a dosarului fiind unul de decădere şi stabilit la maximum 90 zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici