Străinii care prezintă pericol pentru ordinea publică pot fi opriţi să intre în România

Stăinii care prezintă un pericol pentru ordinea publică din România pot fi opriţi de autorităţile de frontieră să intre pe teritoriul ţării, se arată în OUG 194/2002, care reglementează regimul străinilor în România.

329 afișări
Imaginea articolului Străinii care prezintă pericol pentru ordinea publică pot fi opriţi să intre în România

Străinii care prezintă pericol pentru ordinea publică pot fi opriţi să intre în România (Imagine: Liviu Chirica/ Mediafax Foto)

La articolul 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 194/2002, se menţionează condiţiile cu privire la intrarea străinilor în România.

Astfel, cetăţenii străini sunt obligaţi prin lege să aibă, printre altele, un document valabil de trecere a frontierei, care este acceptat de statul român, să nu fie incluşi în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în ţara noastră sau care au fost declaraţi indezirabili şi să nu prezinte "un pericol pentru apărarea şi siguranţa naţională, ordinea, sănătatea ori morala publică".

TITLURILE ZILEI

Acelaşi act normativ menţionează la articolul 4, privind obligaţiile străinilor aflaţi pe teritoriul României, că aceştia "nu pot organiza partide politice ori alte organizaţii sau grupări similare acestora şi nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupa funcţii şi demnitaţi publice şi nu pot iniţia, organiza sau participa la manifestaţii ori întruniri care aduc atingere ordinii publice sau siguranţei naţionale".

În acelaşi timp, "străinii nu pot finanţa partide, organizaţii, grupări sau manifestaţii ori întruniri".

Luni seară, aproximativ 4.000 de persoane au participat la comemorarea secuilor ucişi în 1854, organizată la Târgu Mureş, CNS cerând autonomia Ţinutului Secuiesc, dar şi începerea unui dialog cu noul guvern privind statutul regiunii. Participanţii au ascultat discursuri timp de aproximativ trei ore şi jumătate, în faţa Monumentului Secuilor Martiri, după care preşedintele CNS i-a îndemnat pe manifestanţi să se deplaseze pe trotuar spre centrul oraşului. Participanţii au pornit în marş strigând "Hungaria", "Să piară Trianonul" şi "Autonomia".

În timpul manifestaţiei, mai multe persoane îmbrăcate în tricouri cu însemnele organizaţiei "64 de Comitate" (HVIM), veniţi din Ungaria, s-au certat şi îmbrâncit cu jandarmii, la un moment dat aruncându-se cu petarde.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că cere Guvernului şi Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să se interzică prezenţa membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept "extremist".

"Cred că e timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul României, şi cer public Guvernului şi Parlamentului să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă. Este un partid extremist", a spus Băsescu.

Ministerul de Interne îl poate declara miercuri pe liderul Jobbik drept persoană indezirabilă pe teritoriul României dacă preşedintele Traian Băsescu, ca şef al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, avizează procedura, a declarat premierul Victor Ponta.

El a precizat că ministerul a elaborat de marţi dimineaţa documentaţia în acest sens, dar preşedintele, având informaţii despre ce se întâmplă la nivelul Guvernului, a vrut să "fure caimacul".

Ponta a afirmat anterior că România poate interzice prezenţa pe teritoriu a unei persoane, iar Guvernul a transmis Preşedinţiei un material al Ministerului de Interne privind activitatea liderului Jobbik, preşedintele Băsescu putând acţiona în acest sens dacă i-a "reevaluat" pe acesta şi pe Laszlo Tokes.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici