Suceava: Cinci persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de o maşină

Cinci persoane, între care doi copii, au fost rănite, duminică seara, după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de o maşină în localitatea Fântânele din judeţul Suceava. O fată de 12 ani este inconştientă, din cauza impactului.

134 afișări
Imaginea articolului Suceava: Cinci persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de o maşină

Suceava: Cinci persoane, inclusiv doi copii, rănite după ce căruţa în care erau a fost lovită de o maşină

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în accidentul rutier au fost implicate un autoturism şi o căruţă.

“La faţa locului intervine Detaşamentul de Pompieri Suceava cu modulul SMURD şi patru ambulanţe de la Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Din cei opt participanţi la trafic, au nevoie de îngrijiri medicale medicale cinci persoane (trei adulţi şi doi copii, toate din atelajul hipo)”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată.

TITLURILE ZILEI

Cei cinci răniţi, între care şi doi copii de 12 şi 16 ani, au fost transportaţi la spitalul din Suceava, cu politraumatisme, în starea cea mai gravă fiind o fată de 12 ani, găsită de personalul medical inconştientă.

Poliţiştii Serviciului Rutier au declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul şi cine este vinovat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici