Tabără: Suprafaţa agricolă deţinută de străini în România a crescut cu peste 10%

Suprafaţa agricolă deţinută de străini în România a crescut în acest an cu peste 10%, la 709.000 de hectare, faţă de 635.000 de hectare anul trecut, iar 10% din această suprafaţă este în proprietatea arabilor, a declarat luni, într-o conferinţă, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

296 afișări
Imaginea articolului Tabără: Suprafaţa agricolă deţinută de străini în România a crescut cu peste 10%

Tabără: Suprafaţa agricolă deţinută de străini în România a crescut cu peste 10% (Imagine: Vlad Dumitrescu/Mediafax Foto)

Potrivit datelor ministrului, străinii deţin în România 709.000 de hectare de teren agricol, reprezentând 8,5% din suprafaţa arabilă a ţării.

Pentru a putea deţine teren în România, o persoană fizică trebuie să aibă domiciliul stabil în ţară, iar persoana juridică trebuie să aibă sediul în România.

Pe primul loc în topul cumpărătorilor de teren din România se situează Italia, cu 24,29% din total, urmată de Germania, cu 15,48%, şi ţările arabe, cu 9,98%.

Spania deţine o cotă de 6,22% din cele 700.900 hectare de teren agricol cumpărate de străini în România, Austria 6,13%, Ungaria 8,17% şi Danemarca 4,52%.

"Cei mai activi cumpărători de terenuri în România sunt din ţări precum Irak, Liban, Siria, Arabia Saudită şi Iran. Dacă anul trecut un hectar de teren agricol în zonele favorabile din România se vindea cu 1.500-2.500 de euro, în acest an preţurile au crescut la 4.000-5.000 de euro pe hectar", a spus Tabără.

Cu toate acestea, el crede că România are terenuri foarte ieftine faţă de media UE de 10.000-15.000 de euro pe hectar.

"E periculos modul în care se valorifică acest teren, pentru că este posibil să se dirijeze spre export întreaga producţie", a afirmat ministrul.

Potrivit lui Tabără, în judeţul Timiş existau anul trecut 123 de exploataţii agricole deţinute de străini, iar în prezent sunt 126, în Arad numărul acestor exploataţii a crescut de la 100 la 107, în Bihor de la zero la 25, în Alba de la 9 la 14, iar în Dolj de la 28 la 40.

Suprafaţa agriolă deţinută de străini a crescut la 51.553 de hectare în acest an faţă de 37.295 hectare anul trecut în Nord Est-ul ţării, la 44.021 hectare faţă de 26.457 hectare anul trecut în Sud-Vest şi de la 149.569 hectare la 229.336 hectare în Vest.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici