Tânăr beat care a făcut accident cu maşina furată, prins de un poliţist care a vrut să-l ajute

Un tânăr din Arad beat acuzat că a furat o maşină, fără să aibă permis de conducere, a distrus un chioşc, apoi s-a răsturnat cu autoturismul într-un şanţ, a fost prins de un poliţist care a vrut să-l ajute.

208 afișări
Imaginea articolului Tânăr beat care a făcut accident cu maşina furată, prins de un poliţist care a vrut să-l ajute

Tânăr beat care a făcut accident cu maşina furată, prins de un poliţist care a vrut să-l ajute

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Arad, agentul Bistrian Marius de la postul Craiva, conducea, joi, în timpul liber, pe DJ 792 A şi a observat într-un şant o maşină răsturnată, din care încerca să iasă de pe locul şoferului un bărbat. Poliţistul a coborât din maşină să ajute şi să verifice dacă sunt şi alte persoane în maşina răsturnată, moment în care a simţit un puternic miros de alcool pe care bărbatul aflat la volan îl emana.

Poliţistul a sesizat Poliţia Beliu, poliţiştii stabilind că şoferul, un tânăr de 26 de ani, din Mişca, ar fi furat un autoturism parcat în fata unei societăţi comerciale din Beliu, cu care ar fi intrat într-un chioşc din aceeaşi localitate, distrugându-l. Accidentul nu l-a împiedicat să-şi continue drumul şi, în timp ce conducea autoturismul sustras, pe DJ 792 A, tânărul ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ajungând într-un sanţ.

TITLURILE ZILEI

Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest de poliţiştii prezenţi la fata locului, iar rezultatul a fost de 0,59 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, s-a constatat ca tânărul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, pentru furt în scop de folosinţă, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici