Tăriceanu, declaraţie elegantă după eşecul PSD-ALDE: E un număr excepţional de votanţi. Demonstrează că democraţia e vie

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, după închiderea urnelor, că numărul mare de alegători este un „excepţional” şi a menţionat că va fi stabilit candidatul la alegerile prezidenţiale după ce membrii îşi vor aloca un timp de reflecţie.

3048 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu, declaraţie elegantă după eşecul PSD-ALDE: E un număr excepţional de votanţi. Demonstrează că democraţia e vie

Tăriceanu: E un număr excepţional de votanţi. Demonstrează că democraţia e vie

„Este un număr foarte mare de votanţi, excepţional de mare, lucru care demonstrează că în România democraţia este vie. Tuturor celor care au votat pentru noi, românilor care ne simpatizează, votul lor ne obligă. Rezultatele exitpoll-ului sunt numai indicative, ceea ce este important de acum încolo colegii din secţii să urmărească până la capăt numărarea voturilor. Am incredere că îşi vor duce misiunea la bun sfârşit”, a declarat Tăriceanu.

Potrivit lui Tăriceanu, referendumul va fi validat, însă nu îşi schimbă părerea despre demers: „Din păcate, referendnumul nu face altceva decât să adâncească falia care există astăzi în societatea românească. Amplificarea ei este nedorită. Imi doresc să adunăm din nou românii in jurul unui proiect comun. Cei care ne vor reprezenta la Bruxelles, în parlamentul European, au datoria să prezinte o Românie unită, care are un ţel comun”.

TITLURILE ZILEI

Totodată, întrebat despre candidatul la prezidenţiale Tăriceanu a răspuns: „Am hotărât o analiză după alegeri. Acum că alegerile s-au incheiat, e nevoie să ne luăm un timp de reflecţie şi să nu luăm o decizie pripită. Noaptea intotdeauna este un sfetnic bun”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici