Taxa de poluare, transformată în "poluatorul plăteşte", din 2010

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat, vineri, la Alba Iulia, la finalul unei dezbateri publice, că ministerul intenţionează ca, din 2010, să introducă, în locul taxei de poluare, un impozit calculat în funcţie de gradul de poluare, pe principiul "poluatorul plăteşte".

297 afișări
Imaginea articolului Taxa de poluare, transformată în "poluatorul plăteşte", din 2010

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi (Imagine: Mediafax Foto)

Nemirschi a spus că va fi aplicat principiul "poluatorul plăteşte", valabil "până la ultima ţeavă de eşapament", transmite corespodentul MEDIAFAX.

"Eu mă simt bine astăzi într-o maşină care scoate mult fum, dar copilul meu, nepoţii mei sunt obligaţi să suporte asta? Să ştiţi că încălzirea globală este reală", a spus ministrul.

El a explicat că noul impozit ar urma să fie introdus din 2010 şi va fi calculat gradual, în funcţie de poluarea autoturismului, respectiv în funcţie de cantitatea de dioxid de carbon emisă.

TITLURILE ZILEI

Nemirschi a spus că va fi o propunere legislativă serioasă, care va fi trecută prin Parlament, "nu va fi făcută pe un colţ de masă".

Potrivit ministrului, propunerea legislativă este, în prezent, doar conturată, fiind în discuţii cu reprezenţii Asociaţiei Producătorilor din Industria Auto. El a precizat că până acum aceştia sunt de acord cu propunerile ministerului.

El a spus că Ministerul Mediului a încercat, în această perioadă, să corecteze actuala taxă de poluare.

Din 19 februarie 2009, în România este percepută o taxă pe poluare auto redusă cu o treime faţă de cea aplicată în intervalul 15 decembrie 2008-19 februarie 2009. Valoarea rezultată este însă dublă faţă de taxa percepută în perioada 1 iulie-15 decembrie 2008.

Reprezentanţii Ministerului Mediului au asigurat că taxa pe poluare auto nu va fi schimbată în acest an şi că o nouă formulă de taxare a proprietarilor de vehicule va fi introdusă din 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici