Tiberiu Uşeriu, renumitul ultramaratonist român, a RATAT startul unei importante curse din România. În ce condiţii grele se alerga - Mediafax

Tiberiu Uşeriu, renumitul ultramaratonist român, a RATAT startul unei importante curse din România. În ce condiţii grele se alerga

Ultramaratonistul Tiberiu Uşeriu a ratat, vineri, startul în cursa internaţională Apuseni Ultra Race, în care trebuia să alerge pe un traseu montan de 170 de km, deoarece a pierdut avionul şi nu a mai ajuns. În competiţie sunt înscrise peste 100 de persoane.

1145 afişări

Imaginea articolului Tiberiu Uşeriu, renumitul ultramaratonist român, a RATAT startul unei importante curse din România. În ce condiţii grele se alerga

Tiberiu Uşeriu, ultramaratonistul campion, a RATAT startul unei importante curse din România. În ce condiţii grele se alerga

Reprezentanţii organizatorilor au declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că, pe lângă alergare, competiţia are şi rolul de a promova pe plan naţional şi internaţional frumuseţile naturale regăsite în Munţii Apuseni.

“Apuseni Ultra Race este prima şi singura competiţie internaţională din România care se desfăşoară pe un traseu montan de 170 km. Am dorit să conturăm un eveniment special atât pentru a aniversa în pas alergător marele eveniment istoric al Centenarului, cât şi pentru a promova pe plan naţional şi internaţional frumuseţile naturale regăsite în Munţii Apuseni şi capacitatea acestora de a găzdui curse performante de ultramaraton, întrucât traseul competiţiei se întinde de-a lungul unor zone cu un potenţial turistic foarte mare: Arieşeni, Padiş, Vlădeasa, Beliş, Muntele Mare. Apuseni Ultra Race va avea, în premieră, trei curse: Roşie (170 km), Galbenă (100 km) şi Albastră (40 km). La startul cursei de 170 de km care s-a dat vineri dimineaţă trebuia să fie prezent şi Tiberiu Uşeriu, triplul câştigător al celui mai greu ultramaraton din lume, 6633 Arctic Ultra, dar care a pierdut un avion şi nu a mai ajuns”, au spus sursele citate.

 

Startul Apuseni Ultra Race s-a dat vineri dimineaţă în zona localităţii Arieşeni, judeţul Alba, pentru cursa de 170 de km, iar zona de finish va fi în staţiunea turistică Muntele Băişorii, judeţul Cluj, cursele de 100 de km şi de 40 de km urmând să se desfăşoare sâmbătă.

Duminică este programată festivitatea de premiere.

În competiţie s-au înscris peste 100 de alergători, atât din ţară, cât şi din străinătate printre care şi Sonja Braun, originară din Germania, care este câştigătoarea ediţiei din 2014 a MT. Everest Challange Marathon.

Participanţii la competiţie vor avea parte de surprize culinare pe parcursul traseului, astfel că mai mulţi bucătari îi vor aştepta cu mâncare caldă în locurile strategice ale cursei, aceasta fiind o premieră pentru cursele de profil din România.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
UŞERIU ,
APUSENI ULTRA RACE ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.