Tichetele pentru persoanele fizice în programul "Rabla" s-au epuizat

Administraţia Fondului de Mediu a epuizat toate cele 50.000 de tichete destinate persoanelor care-şi casează maşinile mai vechi de zece ani prin programul "Rabla, ultimele vouchere fiind distribuite de instituţie reprezentanţilor REMAT-urilor din toată ţara în cursul zilei de marţi.

113 afișări
Imaginea articolului Tichetele pentru persoanele fizice în programul "Rabla" s-au epuizat

Tichetele pentru persoanele fizice în programul "Rabla" s-au epuizat (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"Astăzi (marţi, n.r.) am dat ultimele tichete către reprezentanţii REMAT-urilor", a declarat pentru MEDIAFAX Adriana Stroe, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Stroe a precizat că până luni REMAT-urile din ţară casaseră circa 25.000 de maşini mai vechi de zece ani de la persoane fizice care, la schimb, au primit bonul valoric de 3.800 de lei.

"În întreaga ţară sunt circa 240 de unităţi REMAT, toate participante în program. Conform regulilor, fiecare primeşte de la noi maximum o sută de vouchere, număr ce poate fi suplimentat doar după epuizarea a 80 dintre cele alocate anterior. În aceste condiţii, fiecare unitate încă mai are câte o sută de astfel de bonuri şi încă mai poate casa maşini timp de câteva zile. După aceea vom aştepta decizia Cabinetului pentru a vedea ce se mai întâmplă cu acest program în 2010", a mai spus Stroe.

TITLURILE ZILEI

Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Ministerului Mediului nu au putut preciza care va fi decizia privind eventuala suplimentare a programului Rabla 2010.

"Nu putem anunţa nimic acum", au declarat reprezentanţii Ministerului, care însă au precizat că aceasta va fi una dintre temele unei conferinţe de presă convocate miercuri la sediul Ministerului.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici