Toader, despre OUG pentru contestaţia în anulare: Atenţia ar trebui să se îndrepte către cei care au constituit altcumva completele/ Ministrul Justiţiei spune că şi achitările vor putea fi revizuite

Tudorel Toader a declarat, luni, că atenţia privind emiterea unei posibile Ordonanţe de Urgenţă ar trebui să se îndrepte, cel puţin în egală măsură, spre cei care au generat „acest eveniment neplăcut”, adică spre cei care au constituit completele de 5 judecători de la ÎCCJ din 2014 până în prezent.

1785 afişări
Imaginea articolului Toader, despre OUG pentru contestaţia în anulare: Atenţia ar trebui să se îndrepte către cei care au constituit altcumva completele/ Ministrul Justiţiei spune că şi achitările vor putea fi revizuite

Toader, despre OUG pentru contestaţia în anulare: Atenţia ar trebui să se îndrepte către cei care au generat acest eveniment neplăcut, care au constituit altcumva completele

„Referitor la declaraţia privind posibila Ordonanţa de Urgenţă pentru contestaţia în anulare ce va putea fi formulată de cei care din 2104 încoace, la zi, au fost condamnaţi în complete sau de complete nelegal constituite. Cred că atenţia dumneavoastră ar trebui să se îndrepte cel puţin în egală măsură şi spre cei care au generat acest eveniment juridic destul de neplăcut, adică cei care nerespectând prevederile imperative ale legii, au constituit altcumva completele şi am ajuns în situaţia în care, timp de aproape 4 ani de zile, completele de 5 judecători au fost nelegal constituite”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat duminică faptul că ministerul a pregătit o ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite.

"Am pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite. Vom putea face contestaţie în anulare, iar instanţa în complet legal îi va judeca, iar dacă sunt vinovaţi vor plăti", a declarat ministrul Justiţiei, la România Tv.

Întrebat când va fi emisă ordonanţa, Toader a menţionat: "OUG e pregătită. Nu decid eu momentul. Eu propun, soluţia, eu am făcut draftul, doamna prim-ministru va decide. Eu cred că în cel mai scurt timp posibil".

Toader spune că şi achitările pot fi revizuite după OUG: Procurorul poate face contestaţia în anulare

Tudorel Toader a spus că, în cazul în care va fi emisă OUG pentru rejudecarea proceselor, vor fi revizuite toate soluţiile completelor de 5 judecători de la ÎCCJ, chiar şi cele în care au fost pronunţate soluţii de achitare. Contestaţia în anulare în privinţa achitărilor poate fi făcută de procuror. 

„Un lucru pe care nu l-aţi subliniat - Eu m-am referit la toate cauzele pronunţate definitiv de complete nelegal constituite şi nu doar la cauzele în care cei judecaţi au fost condamnaţi. Toate. Condamnaţi sau achitaţi, procesul derulat în faţa unor complete nelegal constituite vor trebui să urmeze acelaşi regim. Sigur, o anumită stare de aşteptare pot avea cei condamnaţi, în speranţa că în contestaţia în anulare se poate ajunge la altă soluţie, dar în opinia mea, trebuie şi pot să fie preocupaţi şi cei care au fost achitaţi de complete”, a subliniat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Potrivit lui Toader, contestaţia nu va fi depusă de către cel achitat: „Dar cine? Procurorul, ca a fost procuror de la DNA sau de la o altă structură. Nu ştiu dacă sunt mai multe cauze în faţa unor complete nelegal constituite în care s-au pronunţat achitări sau condamnări. Trebuie să aibă dreptul la un proces echitabil. Toţi vor fi puţi în aceeaşi situaţie”.

Ministrul Justiţiei: La MJ avem draftul de OUG, nu la mine. Va respecta normele privind transparenţa decizională

Toader a spus că OUG privind rejudecarea deciziilor definitive pronunţate de completele de 5 judecători de la ÎCCJ va urma, dacă se va decide să fie adoptată, toate normele privind transparenţa decizională, în care vor fi solicitate avize de la CSM.

„La Ministerul Justiţiei, nu la mine avem un astfel de draft de Ordonanţă de Urgenţă. Spuneam aseară (duminică, n.r.) că doamna prim ministru va decide dacă şi când poate fi adoptată o atare Ordonanţă. Pentru a fi adoptată, Ordonanţa de Urgenţă va respecta normele de tehnică legislativă privind transparenţa decizională, se va solicita avizul consiliului legislativ, se va solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii, funcţie de care se va decide dacă şi când se va decide conţinutul final pe care să-l aibă proiectul. Trebuie să asigurăm accesul cetăţeanului la un proces echitabil, care înseamnă şi cel trimis în judecată să fie condamnat de un judecător competent de o parte, de o instanţă legal constituită pe de altă parte”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţa duminică faptul că ministerul a pregătit o ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite.

În privinţa acestei OUG, Toader a subliniat că pot fi rejudecate atât condamnările, cât şi achitările.

Pe 2 octombrie 2018, premierul Viorica Dăncilă a sesizat CCR în legătură cu existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) cu privire la formarea completelor de cinci judecători de la instanţa supremă.

Controversele au început după ce a intrat în vigoare Legea 304/2004 de modificare a legii privind organizare judiciară. Aceasta prevede că vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedintele Secţiei Penale nu mai conduc completele de 5 judecători, ci toţi magistraţii din complet sunt traşi la sorţi.

După dezbateri, Curtea Constituţională a României a decis că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să schimbe imediat, prin tragere la sorţi, toţi membrii completurilor de 5 judecători, ca urmare a constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţionnală între Parlament şi ÎCCJ.

„A admis sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr.3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.255/2013”, se arată în decizia CCR.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat, duminică, faptul că Ministerul a pregătit o ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite. Toader a mai spus că draftul este deja la Minister, iar Viorica Dăncilă trebuie să decidă în acest sens.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici