Toader, retoric privind protocoalele: Cum oare o fi funcţionat justiţia dacă nu aveam aşa ceva?

Tudorel Toader a spus că, în lista de protocoale pe care le-a primit de la Parchetul General, se arată că de la data intrării în vigoare a Ordonanţei 6 şi până la data semnării documentului din 2016 au trecut nouă luni, întrebându-se, retoric, cum ar fi funcţionat justiţia fără protocoale.

298 afișări
Imaginea articolului Toader, retoric privind protocoalele: Cum oare o fi funcţionat justiţia dacă nu aveam aşa ceva?

Toader, retoric privind protocoalele: Cum oare o fi funcţionat justiţia dacă nu aveam aşa ceva?

„Legalitatea respectivelor protocoale poate fi stabilită numai de instanţa de contencios administrativ. Pe data de 19 martie 2018, printr-o adresă, am solicitat oficial Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să ne transmită situaţia protocoalelor pe care le are încheiate din 2005 până în prezent, protocoale de cooperare instituţională. Pe data de 3 aprilie 2018 Parchetul a transmis către Ministerul Justiţiei faptul că în evidenţele dânşilor figurează ca fiind încheiate următoarele documente de cooperare instituţionale, care sunt enunţate sub aspectul denumirii titlului şi care în total, la momentul respectiv erau în număr de 8. (...) La punctul 5 se face referire la protocolul din 2016 cu precizarea faptului că protocolul este în vigoare, repet adresa fiind din 3 aprilie 2018”, a spus Tudorel Toader, în cadrul unei declaraţii de presă.

TITLURILE ZILEI

Ministrul Justiţiei a mai menţionat că a observat că de la data intrării în vigoare a Ordonanţei 6/2016 până la data semnării protocolului, sunt nouă luni când justiţia a funcţionat fără un astfel de document.

„Ni se spunea că protocolul este în vigoare şi a fost încheiat în baza prevederilor OUG 6/ 2016 privind unele masuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal. Aş face o menţiune, OUG, care este temeiul legal spun autorii protocolului, a fost adoptată în 11 martie 2016 dar protocolul a fost încheiat în decembrie 2016, ceea ce înseamnă că de la data ordonanţei până la data redactării protocolului au trecut 9 luni de zile fara protocol. Şi ne întrebăm cum oare o fi funcţionat Justiţia la nivelul urmăririi penale dacă nu aveam aşa ceva? Tind să revin la indignarea procurorului general din debutul lui 2017 care spunea că nu lucrăm cu astfel de inginerii pentu că avem Cod de Procedură Penală după care ne desfăşurăm activitatea, sigur activitatea de urmărire penală şi de judecată”, a mai declarat Tudorel Toader.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici