Toate cele 12 persoane acuzate de infracţiuni pe piaţa de capital au fost reţinute - VIDEO

Toate cele 12 persoane acuzate de înşelăciune, tranzacţionări ilegale pe piaţa de capital, fals, spălare de bani, infracţiuni prin care au prejudiciat sute de oameni, cu aproximativ două milioane de lei, au fost reţinute, marţi, pentru 24 de ore pe bază de ordonanţe emise de procurorii DIICOT Argeş.

102 afișări
Imaginea articolului Toate cele 12 persoane acuzate de infracţiuni pe piaţa de capital au fost reţinute - VIDEO

Toate cele 12 persoane acuzate de infracţiuni pe piaţa de capital au fost reţinute

După aproximativ 15 ore de audieri, procurorii DIICOT Argeş au dispus reţinerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, a celor 12 persoane implicate în infracţiuni pe piaţa de capital, dintre care patru sunt funcţionari publici, angajaţi ai Depozitarului Central.

Potrivit reprezentanţilor DIICOT Argeş, în prezent, cei 12 au fost duşi în arestul Inpsectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, iar în cursul zilei de miercuri vor fi prezentaţi magistraţilor Tribunalului Argeş, cu propunerea de aprestare preventivă.

TITLURILE ZILEI

Douăsprezece persoane acuzate de înşelăciune, tranzacţionări ilegale pe piaţa de capital, fals, spălare de bani, infracţiuni prin care au prejudiciat sute de oameni, cu aproximativ două milioane de lei, au fost ridicate, marţi dimineaţă, în urma mai multor descinderi în Bucureşti şi Giurgiu, fiind duse la audieri la DIICOT Argeş.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Poliţia Judeţeană Argeş, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, împreună cu efective ale Inspectoratelor de Poliţie ale judeţelor Giurgiu şi Argeş, sprijiniţi de forţe ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş, sub coordonarea directă a procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Pietşti au organizat o amplă acţiune în Bucureşti şi în Bolintin Vale (Giurgiu) pentru destructurarea acestui grup infracţional organizat.

La acţiune, au participat peste 70 de poliţişti şi procurori, fiind făcute 15 percheziţii.

Video Stirileprotv.ro

Investigarea cazului de la Piteşti privind infracţiunile de pe piaţa de capital reprezintă o premieră în România, iar patru din cele douăsprezece persoane audiate de procurori în acest caz au fost angajaţi ai Depozitarului Central, furnizând grupului informaţii confidenţiale.

Depozitarul Central realizează atât operaţiunile de depozitare, registru pentru emitenţii de valori mobiliare, cât şi pe cele de compensare-decontare a tranzacţiilor cu valori mobiliare. Supravegherea instituţiei este realizată de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, responsabilitate împărţită cu Banca Naţională a României în cazul operaţiunilor de compensare-decontare. Bursa de Valori Bucureşti este acţionarul majoritar al Depozitarului.

Cele patru persoane au fost concediate încă din anul 2007, în urma unei anchete interne, a anunţat marţi Depozitarul.

Potrivit prim-procurorului DIICOT Argeş, Nicolae Blaga, cei patru funcţionari publici au furnizat grupului infracţional informaţii confidenţiale, înlesnindu-le în acest mod comiterea de infracţiuni pe piaţa de capital.

"Cu ajutorul acestora, infractorii au obţinut date privilegiate, confidenţiale, în urma cărora 300 de persoane din întreaga ţară, care deţineau acţiuni în portofoliu, au devenit părţi vătămate, deoarece membrii reţelei au efectuat tranzacţii şi au retras din băncile comerciale, în numele acestora, sume care se ridică la 20 de miliarde de lei vechi. Sunt patru funcţionari audiaţi în acest caz, care pot fi coautori la faptele comise deoarece ei au avut baza de date şi au furnizat infractorilor date privilegiate. Urmăm să stabilim unde au ajuns banii şi în ce proporţie au ajuns la membrii grupului", a declarat, marţi, prim-procurorul DIICOT Argeş.

El a precizat că pentru recuperarea prejudiciului de două milioane de lei au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor membrilor reţelei, bunuri care se ridică la 1,6 milioane de lei.

Prim-procurorul DIICOT Argeş a mai spus că investigarea acestui caz reprezintă o premieră în România, până în prezent existând 25 de persoane învinuite, care au iniţiat un grup infracţional organizat, în scopul comiterii de infracţiuni grave, în perioada 2006-2009.

Conform sursei citate, membrii reţelei au derulat pe piaţa de capital tranzacţii prin procedee fictive, cu acte false, au comis înşelăciuni cu consecinţe deosebit de grave, făcându-se vinovaţi şi de infracţiunea de spălare de bani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici