Tragedie în Gorj. O fetiţă şi părinţii ei, găsiţi morţi în casă - Mediafax

Tragedie în Gorj. O fetiţă şi părinţii ei, găsiţi morţi în casă

O fetiţă de 12 ani şi părinţii ei au fost găsiţi morţi, marţi seara, într-o garsonieră din Rovinari, judeţul Gorj. Primele indicii arată că cei trei s-au intoxicat cu monoxidul de carbon degajat de un boiler pe gaze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

5054 afişări

Imaginea articolului Tragedie în Gorj. O fetiţă şi părinţii ei, găsiţi morţi în casă

Tragedie în Gorj. O fetiţă şi părinţii, găsiţi morţi în casă

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim, pompierii au fost solicitaţi să intervină la o garsonieră de pe strada 22 Decembrie din oraşul Rovinari, pentru salvarea a trei persoane, posibil intoxicate cu gaze.

„Primii sosiţi la faţa locului au fost pompierii din cadrul SVSU Rovinari care au constatat că în interiorul garsonierei se aflau trei persoane (un bărbat în vârstă de 39 de ani, o femeie în vârstă de 32 de ani şi o fetiţă în vârstă de 12 ani) care erau în stare de inconştienţă”, a spus Chisim.

 

Fetiţa în vârstă de 12 ani a fost preluată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj şi transportată la Spitalul din Rovinari, unde medicii au declarat decesul.

De asemenea, echipajele care au intervenit pentru salvarea membrilor familiei au constatat, la faţa locului, decesul bărbatului în vârstă de 39 de ani şi al femeii, în vârstă de 32 de ani.

Poliţia Gorj a deschis o anchetă în acest caz.

"Poliţia Rovinari a fost sesizată prin apelul 112, marţi, cu privire la faptul că într-un apartament din localitate au fost găsite trei persoane fără semne vitale, familie. Din primele date se pare că ar fi o scurgere de gaze de la un boiler. În acest moment nu mai este niciun pericol în imobilul respectiv, echipele de intervenţie sunt la faţa locului, iar poliţiştii efectuează cercetarea locului faptei pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Cele trei cadavre au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor exacte ale decesului.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
MORŢI ,
GAZ ,
BOILER

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.