Traian Băsescu îşi face publică starea de sănătate. RAPORTUL medicilor

Preşedintele Traian Băsescu a făcut public, joi, rezultatul testării medicale anuale pe care a făcut-o pe 10 iulie 2014 la Spitalul Militar din Bucureşti. Raportul medical a fost publicat pe site-ul Preşedinţiei.

8573 afişări
Imaginea articolului Traian Băsescu îşi face publică starea de sănătate. RAPORTUL medicilor

Traian Băsescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Conform raportului medical, ”în urma examenelor clinic-paraclinice s-a stabilit următorul diagnostic de etapă: emfizem pulmonar bulos; ateromatoză sistemică, tromboză parietală veche aortă abdominală şi iliacă comună stângă cu dezvoltarea de circulaţie colaterală compensatorie; hipotiroidism iatrogen în tratament de substituţie; litiază prostatică asimtomatică, chist parapielic renal stâng; discartroză lombară minimă L3-L4 şi L5-L1 fără tulburări funcţionale; hipertrofia glandelor suprarenale-aspect adenomatos”.

RAPORTUL PRIVIND STAREA DE SĂNĂTATE A PREŞEDINTELUI

Echipa medicală a făcut şi o serie de recomandări.

”Pentru un examen exhaustiv, având în vedere solicitările din cadrul consulturilor, se recomandă a fi efectuate următoarele: monitorizare ambulatorie 24 h a tensiunii arteriale şi EKG; efectuarea de investigaţii endoscopice-endoscopie digestivă superioară, colonoscopie; Ct coronarian/ angiografie selectivă”, recomandau medicii.

Aceştia indicau şi regim alimentar hiposodat, fără grăsimi animale în exces, bogat în fibre vegetale.

”Va continua menţinerea recuperării fizice pentru boala artrozică - gimnastică medicală, înot, masaj de tonifiere subacvatic”, mai recomandau medicii.

Tratamentul medicamentos prescris preşedintelui a fost: Evthyrox cp 100 ug - 1 capsulă pe zi, înainte de masă; Rosuvastatină 0 (crestor) 10 mg - 1 capsulă seara; Clopidogrel (Plavix) 75 mg - 1 capsulă la prânz; fotoprotecţie cu Photoderm AR 50+ o aplicaţie cu 10 minute înainte de expunerea la soare, la fiecare 3 ore.

”Comisia medicală multidisciplinară concluzionează că domnul Preşedinte Traian Băsescu este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei”, se arată în finalul raportului medical. Această concluzie a fost făcută publică şi la momentul efectuării testării medicale de către şeful statului.

Documentul prezintă şi constatările de la ecografie abdominală, examinare computer tomograf, examinare rezonanţă magnetică, examen neurochirugical, examen neurologic, examen urologic, examen ORL, examen oftalmologic, examen dermatologic, examen endocrinologic, examen boli interne şi examen cardiologic.

Joi dimineaţă, preşedintele Traian Băsescu a declarat că îi autorizează pe cei zece medici care i-au făcut vizita medicală anuală să dea relaţii oricărui ziarist interesat despre starea sa de sănătate, şeful statului susţinând că are o singură boală, şi anume ”boală pe hoţi”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici