Trei maşini implicate într-un accident în judeţul Dolj: Cinci persoane au fost rănite

Trei maşini, printre care şi un TIR, au fost implicate într-un accident, produs marţi, în comuna Işalniţa, din judeţul Dolj. Cinci persoane au fost rănite şi primesc îngrijiri la faţa locului, iar dacă va fi nevoie vor fi duse la spital.

147 afişări
Imaginea articolului Trei maşini implicate într-un accident în judeţul Dolj: Cinci persoane au fost rănite

Trei maşini implicate într-un accident în judeţul Dolj: Cinci persoane au fost rănite

Potrivit IPJ Dolj, în accidentul produs marţi în comuna Işalniţa sunt implicate două autoturisme şi un TIR, care s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Reprezentanţii ISU Dolj au transmis că cinci persoane adulte au fost rănite, dintre care una încarcerată, iar celelalte par a avea leziuni minore. Acestora li se acordă primul ajutor la faţa locului şi dacă va fi nevoie vor fi duse la spital.

„De asemenea în cele două autoturisme erau şi nouă copii care, dacă este cazul, vor fi transportaţi la spital pentru mai multe investigaţii”, a mai anunţat ISU Dolj.

Potrivit poliţiştilor, care fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în zonă se circulă cu dificultate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici