Trei persoane, între care doi copii, rănite grav după ce o ambulanţă şi un autoturism s-au ciocnit

Un copil de patru ani, un bebeluş şi mama lor au suferit răni grave, duminică seara, în urma unui accident care a avut loc pe DN 56 A, în comuna Şimian, din judeţul Mehedinţi, după ce maşina condusă de femeie a intrat în coliziune cu o ambulanţă în misiune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

394 afișări
Imaginea articolului Trei persoane, între care doi copii, rănite grav după ce o ambulanţă şi un autoturism s-au ciocnit

Trei persoane, între care doi copii, rănite grav după ce o ambulanţă şi un autoturism s-au ciocnit

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, ambulanţa se afla în misiune şi ducea un pacient la spital în momentul producerii accidentului. Salvarea avea semnalele acustice şi luminoase pornite în momentul în care s-a ciocnit cu un autoturism condus de o femeie.

"Pe DN 56 A a avut loc un eveniment rutier. A fost implicată o ambulanţă ce transporta un pacient şi un autoturism. Sunt trei victime: conducătoarea autoturismului şi cei doi copii, unul dintre ei are patru ani, iar celălalt câteva luni", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Mădălina Viziru, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

În acest caz, poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs evenimentul rutier.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici