Tudorel Toader anunţă OUG pentru cei care au fost condamnaţi de completele nelegal constituite/ Primele reacţii politice. USR: Dragnea scapă de condamnarea în dosarul Referendumul - Mediafax

Tudorel Toader anunţă OUG pentru cei care au fost condamnaţi de completele nelegal constituite/ Primele reacţii politice. USR: Dragnea scapă de condamnarea în dosarul Referendumul

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţa duminică faptul că ministerul a pregătit o ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite.

9554 afişări

"Am pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite. Vom putea face contestaţie în anulare, iar instanţa în complet legal îi va judeca, iar dacă sunt vinovaţi vor plăti", a declarat ministrul Justiţiei, la România Tv.

Întrebat când va fi emisă ordonanţa, Toader a menţionat: "OUG e pregătită. Nu decid eu momentul. Eu propun, soluţia, eu am făcut draftul, doamna prim-ministru va decide. Eu cred că în cel mai scurt timp posibil"

Tudorel Toader a spus că cel mai probabil varianta ordonanţei va fi aleasă şi în cazul dosarelor construite în baza protocoalelor secrete dintre Ministerul Public şi SRI, dar în acest caz aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale.

„A mai declarat Curtea neconstituţională şi constituirea acelor protocoale. Aşteptăm motivarea deciziei CCR, vedem dezlegarea pe care-o vor da judecătoruii constituţionali şi în funcţie de care probabil vom proceda în aceeaşi măsură, să redăm posibilitatea juridică legală să verifice dosarul, să fie contestat. Să verifice dacă urmărirea penală a fost făcute pe probele legale din Codul de Procedură Penală sau a fost făcută pe lângă procedura penală pe baza de protocoale şi de către organe judiciare care nu sunt abilitate în urmărirea penală”, a declarat Tudorel Toader.

CCR a admis, în 16 ianuarie, sesizarea Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor.

Curtea Constituţională a României anunţă că parchetele şi instanţele judecătoreşti sunt cele care vor stabili dacă s-a încălcat legea prin depăşirea competenţelor, în cazul dosarelor care au la bază acte efectuate în baza protocoalelor secrete dintre Ministerul Public şi SRI.

USR, reacţie la OUG anunţată de Toader: Dragnea scapă de condamnarea în dosarul Referendumul

Reprezentanţii USR au transmis, pe Facebook, că liderul PSD Liviu Dragnea va scăpa de condamnarea în dosarul Referendumul, prin OUG anunţată de ministrul Justiţiei Tudorel Toader pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite.

„Istoria se repetă! Ministrul Tudorel Toader tocmai a anunţat că Guvernul urmează să adopte o ordonanţă de urgenţă care, practic, va anula toate sentinţele date de completurile de 5 judecători de la ÎCCJ începând cu anul 2014. Dragnea scapă de condamnarea în dosarul Referendumul. Alături de el, toţi corupţii condamnaţi de ÎCCJ în ultimii cinci ani. La fix doi ani de la OUG 13, care a fost adoptată pe 31 Ianuarie 2017, trebuie să ne pregătim să ieşim din nou în stradă. E nevoie de mobilizare, pentru a demonstra că România nu mai vrea penali la conducere!”, au susţinut reprezentanţii USR, duminică pe Facebook.

Orban, despre OUG anunţată de Toader: E clar că PSD-ALDE guvernează pentru infractorii condamnaţi

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, pentru MEDIAFAX, că OUG anunţată de Tudorel Toader pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite nu are temei constituţional, iar „PSD-ALDE guvernează pentru infractorii condamnaţi şi pentru cei necondamnaţi”.

„E clar că PSD-ALDE guvernează pentru infractorii condamnaţi şi pentru cei necondamnaţi, în încercarea de a îi scăpa de pedeapsă atât pe unii şi cât şi pe ceilalti. O astfel de ordonanţă este neconstituţională. Decizia Curţii este foarte clară. Practic se va lăsa la latitudinea instanţei să considere cursul proceselor care se derulează, după decizia Curţii, să hotărască care probe sunt administrate corect şi care nu. Nicidecum nu creează bază constituţională pentru o astfel de ordonanţă. Cu siguranţă nu există un temei constituţional pentru emiterea unei astfel de ordonanţe şi vom încerca prin toate mijloace să ne opunem adoptării unui astfel de act normativ”, a afirmat Ludovic Orban, duminică, pentru MEDIAFAX.

CITEŞTE continuarea pe pagina 2

Citește mai departe:

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici