Ucisă în plină stradă. O femeie a murit după ce a fost lovită în cap de mai multe ori cu un topor

O femeie de 45 de ani, a murit, joi, după ce a fost atacată şi lovită de mai multe ori în cap cu un topor, pe o stradă din Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi. Agresorii, care au reuşit să fugă, sunt căutaţi de poliţişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

6794 afișări
Imaginea articolului Ucisă în plină stradă. O femeie a murit după ce a fost lovită în cap de mai multe ori cu un topor

Ucisă în plină stradă. O femeie a murit după ce a fost lovită în cap de mai multe ori cu un topor

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi au fost sesizaţi că, joi, în jurul orei 5.00, pe o stradă din Drobeta Turnu Severin, o femeie în vârstă de 45 de ani a fost atacată de una sau de mai multe persoane necunoscute, fiind lovită de mai multe ori cu un topor.

În urma rănilor suferite femeia a murit, iar agresorii au reuşit să fugă.

„Este înregistrat un dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, pentru comiterea infracţiunii de omor. S-a început urmărirea penală în cauză şi s-a reţinut faptul că, în data de 29 august 2019, în jurul orei 5.00, în timp ce se afla pe o alee ce face legătura între strada Orly şi Bulevardul Mihai Viteazul, din Drobeta Turnu Severin, persoane necunoscute i-au aplicat multiple lovituri victimei care ulterior a şi decedat. (...) Deocamdată, noi nu avem autori în cauză. Noi avem o victimă, care este decedată, urmând să efectuăm cercetări să stabilim cine este autorul faptei", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Lavinia Şişman, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

TITLURILE ZILEI

Potrivit unor surse din anchetă, femeia a fost lovită cu toporul în cap şi a murit la spital.

Procurorii urmează să stabilească dacă femeia a fost şi jefuită după ce a fost atacată.

Taguri:
omor,
femeie,
topor

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici