ULTIMA ORĂ Avionul care a aterizat forţat, în afara pistei, în Moscova. Bilanţul incidentului a ajuns la 23 de răniţi, printre care şi nouă copii/ VIDEO Aterizarea, filmată de pasageri

Cel puţin 23 de persoane au fost rănite după ce un avion de pasageri a efectuat miercuri o aterizare forţată pe un câmp lângă un aeroport din Moscova, în urma defectării motoarelor aeronavei ca umare a lovirii unui stol de păsări, au declarat surse din cadrul autorităţilor ruse, citate de TASS.

10512 afișări
Imaginea articolului ULTIMA ORĂ Avionul care a aterizat forţat, în afara pistei, în Moscova. Bilanţul incidentului a ajuns la 23 de răniţi, printre care şi nouă copii/ VIDEO Aterizarea, filmată de pasageri

ULTIMA ORĂ Avionul care a aterizat forţat, în afara pistei, în Moscova. Bilanţul incidentului a ajuns la 23 de răniţi, printre care şi nouă copii/ Aterizarea filmată de pasageri

"În total au fost răniţi 23 de oameni, inclusiv nouă copii", a declarat o sursă din cadrul serviciilor de urgenţă.

Un oficial din cadrul Agenţiei ruse de Transport Aerian a transmis că patru pasageri au fost spitalizaţi.

"La scurt timp după decolare, avionul a lovit un stol de pescăruşi, unele păsări fiind aspirate de motoare (...) Aterizarea de urgenţă a avut loc într-un lan de porumb aflat la mai puţin de un kilometru de pista aeroportului", a precizat oficialul.

TITLURILE ZILEI

Aeronava de tip Airbus A321, a companiei Ural Airlines, la bordul căreia se aflau 234 de persoane, inclusiv şapte membri ai echipajului, a decolat de la aeroportul Jukovski din regiunea Moscovei şi se îndrepta spre Simferopol în Crimeea.

ATENŢIE, imagini cu impact emoţional

 

 

 

 

 

 

"Avionul a aterizat pe burtă pe un câmp aflat în apropiere de satul Rybaki, care este la aproximativ 3-5 kilometri depărtare de pista aeroportului Jukovski", a afirmat o altă sursă.

"Potrivit versiunii preliminare, o pasăre a lovit un motor, ceea ce a dus la un incendiu. În cursul aterizării, avionul a depăşit pista", a transmis o sursă citată de agenţia de ştiri Tass.

Autoritatea aviatică rusă a transmis că la bordul aparatului nu s-a declanşat niciun incendiu, iar pasagerii au fost evacuaţi pe tobogane.

Iniţial, directorul general al companiei aeriene şi Ministerul rus pentru Situaţii de urgenţă au transmis că nu s-au înregistrat victime în urma incidentului.

Compania Ural Airlines a comunicat că ambele motoare ale aeronavei s-au defectat după lovirea unor păsări.

"Aterizarea a fost efectuată adecvat, avionul nu a luat foc, toţi pasagerii au fost evacuaţi. Nicio persoană nu a fost ucisă sau rănită", a declarat Serghei Skuratov, directorul general al Ural Airlines.

Pasagerii aeronavei au fost evacuaţi imediat, a anunţat compania aeriană.

Taguri:
rusia,
avion,
accident

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici