Un AUTOCAR din Belarus, cu mai mulţi copii, s-a RĂSTURNAT în Suceava: 14 copii şi un adult, transportaţi la spital - Mediafax

Video Un AUTOCAR din Belarus, cu mai mulţi copii, s-a RĂSTURNAT în Suceava: 14 copii şi un adult, transportaţi la spital

Este alertă în judeţul Suceava, după ce un autocar în care erau mai mulţi copii a fost implicat, duminică seara, într-un accident rutier în localitatea Dărmăneşti. Potrivit IGSU, nu sunt persoane încarcerate. IGSU a mai transmis că în autocar erau 50 de persoane, între care 43 de copii şi 7 adulţi.

3782 afişări

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a transmis că accidentul rutier s-a produs în localitatea Dărmăneşti, fiind implicat un autocar cu mai mulţi copiii.

Un număr de 15 persoane, între care 14 copii, au fost transportate la Spitalul din Suceava, duminică seara, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 2, în localitatea Dărmăneşti. Starea victimelor este stabilă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, 14 copii şi un adult vor fi duşi la spital.

 

„În autocar erau 50 persoane, respectiv 43 de copii şi şapte adulţi. Autocarul este din Belarus. Un număr de 15 persoane vor fi transportate la spital, pentru îngrijiri medicale. Este vorba de 14 copii şi un adult. Starea lor este bună”, a spus Găleată.

Din motive încă necunoscute, autocarul s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe DN 2, pe raza comunei Dărmăneşti, circulaţia fiind blocată pe ambele sensuri de mers.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs evenimentul rutier.

„La locul indicat au fost trimise o descarcarare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o ambulanţă SMURD şi 4 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Din primele informaţii, nu ar fi persoane încarcerate”, arată IGSU.

„Din informaţiile primite, acestea sunt conştientiente, neîncarcerate, iar la acest moment echipajele medicale aflate la faţa locului îi evaluează medical pe cei implicaţi”, potrivit sursei citate.

Echipe de poliţişti sunt la faţa locului pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
AUTOCAR ,
ACCIDENT ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.