Bărbatul care a evadat din locul unde muncea, la Penitenciarul Găeşti, a fost găsit | FOTO

Bărbatul care a evadat, marţi, de la Penitenciarul Găeşti, din locul de muncă unde îşi ispăşea pedeapsa în regim deschis, a fost găsit de poliţişti după aproape şapte ore.

786 afișări
Imaginea articolului Bărbatul care a evadat din locul unde muncea, la Penitenciarul Găeşti, a fost găsit | FOTO

Un bărbat încarcerat într-o închisoare din Dâmboviţa a EVADAT de la locul de muncă

UPDATE: Potrivit Poliţiei Dâmboviţa, Ion Caramalău, bărbatul care a evadat din punctul de lucru de la Băleni, a fost găsit pe raza localităţii Comişani, într-o casă nelocuită.

Ion Caramalău, în vârstă de 30 de ani, din judeţul Prahova, a evadat, marţi, în jurul orei 14.45 din locul unde muncea, acesta executând o pedeapsă privativă de libertate de un an, în regim deschis, pentru furt.

Oamenii legii îl vor duce înapoi la locul de executare a pedepsei, înapoi la Penitenciarul Găeşti.


Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Ion Caramalău Ion, în vârstă de 30 de ani, din judeţul Prahova, a evadat, marţi, în jurul orei 12.45 din locul unde muncea, acesta executând o pedeapsă privativă de libertate de un an, în regim deschis, pentru furt.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au fost sesizaţi de către reprezentanţii Penitenciarului Găeşti că persoana condamnată a plecat de la o societate comercială din Băleni, unde desfăşura activităţi lucrative, fără a mai reveni la unitatea de penitenciar.

Oamenii legii îl caută pentru a-l duce înapoi la locul de executare a pedepsei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici