Un copil a murit şi alte două persoane au fost rănite în urma unei EXPLOZII într-un bloc din Galaţi

Un copil de un an şi jumătate a murit, şi alte două persoane au fost rănite în urma unei explozii care a avut loc în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, într-un bloc din Galaţi, 21 de apartamente fiind afectate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

440 afișări
Imaginea articolului Un copil a murit şi alte două persoane au fost rănite în urma unei EXPLOZII într-un bloc din Galaţi

Un copil a murit şi alte două persoane au fost rănite în urma unei explozii într-un bloc din Galaţi (Imagine: Florin Buliga/ Mediafax Foto)

„A avut loc o explozie la un apartament situat la etajul patru al blocului G 5 pe strada Laminoriştilor, din cartierul Micro 19. Explozia s-a produs la garsoniera 177. Chiriaşul, în vârstă de 44 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20 la sută din suprafaţa corpului. Din păcate, un copil de un an şi cinci luni, care locuia într-o garsonieră vecină a suferit o lovitură în urma căreia a intrat în stop cardio-respirator şi nu a supravieţuit. O a treia vctimă, de 50 de ani, a suferit politraumatisme, acesta fiind resuscitat şi transportat cu echipaje SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi”, a declarat, duminică, lt.col. Eurgen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

TITLURILE ZILEI

Chiriţă a precizat că explozia a fost produsă din cauza acumulării de gaze de la o butelie şi nu a fost urmată de incendiu, dar 19 apartamente au rămas fără uşi şi ferestre, iar pereţii garsonierei de la etajul patru, unde s-a produs deflagraţia au fost dislocaţi.

Totodată au fost avariate şi garsonierele aflate la etajul 3 amplasate în zona producerii exploziei.

Salvatorii din cadrul ISU Galaţi au evacuat întreg imobilul şi au verificat fiecare garsonieră afectată pentru a nu fi persoane surprinse sub dărâmături sau sub alte obiecte de mobilier.

Reprezentanţii ISU Galaţi, împreună cu autorităţile locale, în urma consultării cu specialiştii Inspectoratului de Stat în Construcţii au decis relocarea locatarilor de la etajul patru şi celor de la etajuln trei, din zona producerii exploziei. S-a permis accesul în locuinţe al locatarilor de la parter, de la etajele unu, doi şi parţial etajul trei.

Persoanele sinistrate au fost transportate şi cazate la Centrul de Primiri Urgenţe al persoanelor fără adăpost al Primăriei Galaţi

Luni, o comisie de specialişti va reanaliza situaţia de la blocul G 5, afectat de explozie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici